Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Statele NATO au discutat cu șeful MAE din Ucraina despre “provocările Rusiei”

Reprezentanții statelor NATO au discutat la Bruxelles cu ministrul ucrainean de Externe despre “concentrarea militară a Rusiei” în vecinătatea frontierelor Ucrainei.
Sputnik

BUCUREȘTI, 13 apr – Sputnik. În cadrul unei întrevederi, organizată marți la Bruxelles cu ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmitri Kuleba, reprezentanții statelor NATO și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu “concentrarea forțelor militare rusești pe teritoriul și la frontierele cu Ucraina”, potrivit unei declarații făcute publice după reuniunea comisiei Ucraina-NATO.

National Interest: Cât de probabil este un război între Ucraina și Rusia

“Aliații și-au reiterate sprijinul din partea NATO pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Și-au exprimat îngrijorarea cu privire la consolidarea prezenței militare a Rusiei pe teritoriul și la frontierele Ucrainei, precum și de încălcarea regimului de încetare a focului în Estul Ucrainei”, se menționează în document.

De asemenea, în cadrul ședinței comisiei, secretarul general al alianței, Jens Stoltenberg “a îndemnat Rusia să înceteze concentrarea trupelor, a provocărilor și să recurgă la o detensionare a situației”.

“Aliații îndeamnă Rusia la o participare constructivă în activitatea OSCE. Au lăudat Ucraina pentru reținerea de care a dat dovadă în fața provocărilor Rusiei”, subliniază alianță.

La sfârșitul lui martie, militarii ucraineni au declarat că în timpul unui schimb de focuri în preajma satului Șumî din regiunea Donețk au decedat patru militari, iar alți doi au fost răniți. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski a declarat că în perioada următoare va discuta despre această situație cu liderii “grupului normand” (Ucraina, Germania, Rusia și Franța). Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmistri Peskov, a declarat că Rusia nu este parte a conflictului, nu poate asigura un armistițiu atotcuprinzător în Donbas, însă va face uz de influența sa pentru respectarea acordului.