BUCUREŞTI, 10 apr – Sputnik. La începutul acestei săptămâni, autoritățile din landurile de est Viena, Austria de Jos și Burgenland au decis să prelungească până la 18 aprilie actualul blocaj împotriva răspândirii coronavirusului, ceea ce înseamnă cu o săptămână mai mult decât era planificat inițial. Acest lucru se întâmplă pe fondul creșterii ratelor de infectare și a numărului de spitalizări.
Sputnik transmite în direct de la Viena, unde oamenii au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva extinderii blocajului impus de guvern și a interdicţiei de ieşire din case ca măsuri pentru limitarea răspândirii unei noi variante de COVID-19 și a creşterii ratelor de infectare cu coronavirus.
Zone din Austria au intrat în lockdown la începutul lunii aprilie pentru a stopa răspândirea coronavirusului înainte de Paște și pentru a preveni copleșirea sistemului de sănătate.
Măsurile ar fi trebuit să rămână în vigoare până la 10 aprilie, cu toate acestea, creșterea ratei de infectare și răspândirea unei variante britanice mai contagioase a coronavirusului au forțat guvernul să prelungească măsurile.