Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Hușanu către Voiculescu: „Nu ești capabil de nimic. DEMISIA!”

Liderul SANITAS București a transmis un mesaj ferm în miez de noapte către autorități, dar și personal ministrului Voiculescu, chiar în timp ce pacienții de la Spitalul Foișor erau scoși în stradă, unii relocați, iar alții preluați de rude.
Sputnik

BUCUREȘTI, 9 apr – Sputnik. Mesaj cutremurător al liderului SANITAS București, după ce zeci de pacienți de la Spitalul Foișor au fost evacuați în toiul nopții.

”Opriți-vă! Așa nu se mai poate! Domnule minsitru… Pacienții, unii abia operați, mutați în miez de noapte… în secolul 21? Încerc să înțeleg cum se poate așa ceva într-o țară membră a UE, NATO o țară în care se presupune că există respect pentru pacient și drepturile sale”, a scris Hușanu pe pagina sa de Facebook.

Acesta s-a declarat șocat de ce se petrece și nu înțelege cum este posibil să asistăm la asemenea scene grotești și incredibile, care pun în situații incredibile pacienții și personalul medical.

”Nu știu cine a pregătit și coordonat o astfel de acțiune. Cred că este clar pentru toată lumea modul superficial și prost în care este gestionată această criză sanitară de unii, vremelnic puși în funcții care le depășesc competența și bunul simț”, a spus Hușanu.

De aceea, spune Hușanu, trage un semnal de alarmă în ultimul ceas și solicită persoanelor de decizie să ia atitudine.

”Opriți-vă, domnilor și plecați acasă. Așa nu se mai poate!”, a subliniat Hușanu.

Hușanu, mesaj tranșant către Voiculescu

După prima postare la subiect, Viorel Hușanu i-a adresat un mesaj ferm ministrului Voiculescu, în care îi cere tranșant demisia, acuzându-l că nu e capabil de mimic.

„Dragă Vlad, știu că ai o sută de consilieri (onorifici), dar de data asta simt că ai nevoie de sfatul meu: DEMISIA! Un ministru ar trebui sa aibă grija de toti pacientii, de tot personalul medical iar tu nu ești capabil de nimic!”

Reamintim că zeci de pacienți ai Spitalului Clinic de Ortopedie, Traumatologie și TBC Osteoarticular Foișor au fost evacuați, după ce s-a luat decizia ca unitatea spitalicească să devină spital suport COVID.

Luis Lazarus: ”Ce porcarii de vremuri trăim! DEMISIA, golanilor politici!”

Pacienții recent operați au fost nevoiți să își cheme rudele ca să îi ia acasă.

Reacția Ministerului Sănătății

Ministerul Sănătății a venit cu un mesaj în noapte în care explică decizia de relocare a bolnavilor de la spitalul Foișor și transformarea acestuia în unul pentru tratarea pacienților cu infecția de COVID-19.

Astfel, în postarea de pe Facebook, responsabilii de la minister afirmă că faptul că nu mai sunt locuri în București pentru bolnavii de COVID-19 care au nevoie de îngrijire la ATI

„Transformarea spitalului Foișor în spital Covid-19 a fost soluția identificată de Departamentul pentru Situații de Urgență și avizată de Ministerul Sănătății în cursul zilei de astăzi.
Această decizie a fost luată datorită faptului că Spitalul Foișor are 26 de paturi ATI, 6 medici ATI - și în momentul deciziei avea numai 3 pacienți internați în ATI. De asemenea, a fost identificată resursa umană de specialitate care să poată, împreună cu specialiștii Spitalului Foișor, oferi pacienților Covid-19 îngrijirea de care au nevoie”.

Regrete ...

Oficialii explică, că anume DSU s-a ocupat de transferul în cauză și motivează că întârzierea spre noapte a transferului pacienților de la spitalul Foișor s-a produs din cauza reglementărilor birocratice.

„Evacuarea și transferul pacienților Covid-19 negativ care au fost internați la Spitalul Clinic Foișor este în sarcina DSU, sub coordonarea Dr. Bogdan DINU din cadrul UPU-SMURD București. Pentru demararea procesului de evacuare a fost necesar acceptul spitalului, spital ce aparține de ASSMB, aflat sub autoritatea Primăriei Municipiului București. Spitalul Foișor a fost informat încă de dimineață despre iminența transformării spitalului. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au fost la spital încă de la orele 11:00. La orele 19:00, managerul încă nu întocmise documentele necesare pentru eliberarea avizului temporar. Întârzierea nepermisă a pus o parte din pacienții spitalului într-o situație regretabilă. Modul cum a decurs evacuarea este regretabil și ne-am dori ca aceste imagini să nu mai fie vreodată repetate”.

Psihiatrul Gabriel Diaconu: ”Sunteți niște imbecili, domnule Voiculescu! Atât!”
Sursa menționată a mai precizat că în Spitalul de Ortopedie Foișor erau internați un număr de 105 pacienți, 13 dintre aceștia fiind transferați cu ambulanțe SMURD și SABIF: 1 la Elias, 4 la Floreasca, 5 la Universitar, 1 la Bagdasar, 1 la SJU Buzau, 1 cu ambulanța la domiciliu în Galați. Dintre ceilalți 92 pacienți, 25 erau programați pentru intervenții chirurgicale, iar 67 erau pacienți deja operați, care urmau sa fie externați la domiciliu.

Ministerul Sănătății mai informează că toți pacienții au fost externați de către medicii curanți, ținând cont de starea lor de sănătate și de indicațiile de tratament. Conform informațiilor disponibile la nivelul Ministerului Sănătății, pentru toți cei care au solicitat acest lucru a fost chemată o ambulanță.