În Occident, în cazul sancțiunilor antirusești, totul decurge în mod normal: unii le dezvoltă și le introduc, alții inventează modalități de a minimiza daunele pentru ei înșiși. Cu toate acestea, în unele cazuri, rolurile sunt chiar combinate, adică restricțiile mai întâi sunt introduse, iar apoi, inițiatorii acestora încep să se înece în încercările lor de a ieși din mlaștină, pe care ei înșiși le-au organizat. Chiar acum, un model similar de acțiuni demonstrează Zoom-ul.
Rusia, pe de altă parte, utilizează, pentru propriul beneficiu, noi măsuri calendaristice, dar destul de uniforme în esență: de la naționalizarea elitelor până la creșterea autonomiei tehnologice.
La momentul actual, Washingtonul hotărăște cine va fi mesagerul special, care va conduce negocierile privind soarta conductei de gaz "Nord Stream – 2".
Potrivit publicației Politico, Ministerul Justiției al SUA a aprobat deja două noi pachete de sancțiuni împotriva conductei de gaz, aflată în construcție. În noile liste negre figurează compania elvețiană Nord Stream 2 AG, care este responsabilă de construcția și exploatarea ulterioară a conductei de gaz, precum și șeful acesteia, Matthias Warnig.
Se așteaptă că proiectul de restricții va fi prezentat Congresului spre aprobare în luna mai. Dar acest lucru nu este sigur, întrucât decizia finală privind noile măsuri împotriva conductei de gaz nu a fost luată încă. Evident, ea va fi legată direct cu desfășurarea negocierilor, emisar pentru care și caută acum Casa Albă. Iar negocierile vor fi, în general, nu cu Rusia, ci cu Europa.
De fapt, în asta și constă principala problemă pentru administrația Biden, asupra căreia reprezentanții ambelor partide ale Congresului exercită presiune în mod stabil, cerând oprirea, cu orice preț, a proiectului "Nord Stream – 2": Berlinul s-a încăpățânat extrem de tare, protejând conducta de gaz. Iar restabilirea relațiilor cu Europa, promovată de democrați, care au fost subminați serios de Trump, face pași duri confruntaționali, nedoriți de Casa Albă.
Ca urmare, Washingtonul speră să modereze, în timpul negocierilor, intransigența Europei Occidentale, care protejează un proiect strategic pentru sine. Iar conducta de gaz, între timp, după cum amintesc jurnaliștii, este gata în proporție de 96%.
Deși există subiectul sancțiunilor, la care americanii stau puțin mai bine. Aproape simultan cu publicația Politico, Bloomberg a informat despre pregătirea unor noi măsuri de pedepsire a Rusiei pentru interferența ei în alegerile electorale și în atacurile cibernetice. Pe lângă completarea unor noi liste negre cu "oameni, apropiați de președintele Rusiei, Vladimir Putin", administrația ia în vedere și posibilitatea expulzării "agenților de informații ruși din SUA sub acoperire diplomatică".
Dar și aici "efectele adverse" sunt inevitabile pentru Washington. După cum a menționat recent ambasadorul Rusiei în SUA, Anatolii Antonov, Statele Unite au dezlănțuit împotriva propriilor lor diplomați un război al vizelor, din cauza căruia, ambele misiuni se confruntă cu dificultăți și cu o lipsă de personal, inclusiv tehnic. Dar în timp ce angajații ambasadei rusești "îndură cu demnitate greutățile și lipsa" serviciului, americanii s-au plâns deja de mai multe ori de condițiile insuportabile în care sunt nevoiți acum să lucreze, ceea ce include curățarea zăpezii din fața clădirii ambasadei și amestecarea soluțiilor de dezinfectare cu mâinile diplomaților de rang înalt. S-a ajuns la sistarea activității a două consulate – în Vladivostok și în Ekaterinburg – din motive nu politice, ci pur și simplu tehnice.
Între timp, la Washington, procesul birocratic decurge în mod normal, business-ul occidental fiind forțat din ce în ce mai des să se descurce cum poate.
Chiar acum, Zoom-ul încearcă să treacă între Scila și Caribda. Propunând servicii de videoconferințe, compania, care s-a îmbogățit în urma pandemiei, a interzis vânzarea accesului la serviciu instituțiilor de stat și companiilor de stat din Rusia și CSI, în încercarea de a respecta agenda actuală.
Cu toate acestea, câteva ore mai târziu, Zoom-ul a încercat să dea înapoi, asigurând că se află "într-un proces de dezvoltare a abordării de piață". Reprezentantul companiei a precizat că "utilizatorii noi și existenți – atât dinsectorul de stat, cât și din sectorul privat – pot solicita achiziționarea de conturi Zoom prin intermediul site-ului nostru direct", nu prin intermediul distribuitorilor.
Nervozitatea companiei poate fi înțeleasă: clienții acesteia, care aduc împreună un profit substanțial, anul trecut, au devenit o mulțime de instituții legate de statul rusesc, în special universități. Acum, ele au început să se transfere, în mod masiv și urgent, la alte platforme alternative. În același timp, modificarea anunțată nu a afectat autoritățile, întrucât ele și așa nu se foloseau de acest serviciu.
În general, inovația a devenit pentru Zoom o lovitură curată în propriul picior, întrucât a dus la o orientare masivă a clienților comerciali importanți către concurenți, fără a provoca nici cele mai mici inconveniente pentru statul rus. Și, în același timp, Moscovei i-a fost prezentat din nou argumentul privind necesitatea tranziției cetățenilor ruși și a organizațiilor rusești la dezvoltările IT autohtone.
În ultimii ani, subiectul sancțiunilor a devenit familiar și adesea un fundal puțin interesant atât pentru diferite procese din interiorul Rusiei, cât și pentru relațiile internaționale. Dar, în această rutină, au rămas aproape neobservate schimbările fundamentale, care le-a suferit în această perioadă însăși natura fenomenului dat.
În lumea unipolară globalizată, sancțiunile erau, într-adevăr, un instrument de consolidare a sistemului existent. A fost posibil să trăiești chiar și sub cele mai severe restricții, după cum au demonstrat mulți ani la rând atât Iranul, cât și Republica Populară Democrată Coreeană, dar prețul a fost mult prea scump – calitatea vieții cetățenilor, pierderi ale economiei naționale, rămânerea în urmă din punct de vedere tehnologic. Atunci, sancțiunile însemnau eliminarea țării din civilizația modernă dezvoltată, cu apariția problemelor la fiecare pas, fie că era vorba de dificultăți în realizarea proiectelor înalt tehnologice din cauza necesității competențelor străine, fie că era vorba de incapacitatea banală de a achita la magazin cu cardul bancar din cauza inaccesibilității SWIFT și a lipsei unei alternative naționale.
Lansat acum șapte ani, volantul sancțiunilor antirusești avea scopul de a produce un efect similar și asupra țării noastre. Dar, în schimb, procesul a devenit treptat un scop în sine, iar apoi, în general, a început să contribuie la un rezultat complet opus.
Sancțiunile estompează atât unitatea occidentală, cât și, în general, sistemul mondial cu poziția de lider a Statelor Unite în el. Ceea ce acum zece ani era un mecanism de frânare tehnologică a "țărilor marginalizate", s-a transformat acum într-un instrument de stimulare a dezvoltării acestora.
Rămâne doar să presupunem motivele pentru care Washingtonul continuă să accelereze procesul care a devenit deschis dăunător pentru el. Poate că instituția americană, în obtuzitatea ei, pur și simplu nu vede ceea ce se întâmplă de fapt. Sau poate că, chiar conștientizând realitatea, pur și simplu nu se poate opri, în ciuda faptului că propriile ei acțiuni duc rapid la distrugerea finală a hegemoniei SUA asupra lumii.