BUCUREȘTI, 9 apr – Sputnik. La solicitarea președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a expus pozițiile rusești cu privire la soluționarea crizei interne din Ucraina, informează serviciul de presă al Kremlinului.
Discuția telefonică dintre Putin și Erdogan a avut loc vineri.
“La solicitarea președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a expus pozițiile rusești în ceea ce privește soluționarea crizei interne din Ucraina. S-a subliniat că un fundament fără de alternativă a reglementării conflictului reprezintă “Complexul de măsuri”, aprobat la Minsk în 2015. Totodată, a fost exprimată îngrijorarea în legătură cu sustragerea părții ucrainene de la realizarea acordurilor de la Minsk, iar în ultimul timp reia acțiuni provocatoare periculoase, îndreptate spre agravarea situației pe linia de contact”, se menționează în comunicatul administrației prezidențiale ruse.
Mai devreme, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că situația de pe linia de contact din Donbas este înspăimântătoare, provocările militarilor ucraineni nu sunt cazuri singulare, ci multiple. Potrivit lui, fără a fi parte a conflictului, Rusia nu poate asigura o pacificare în Donbas, însă va face uz de propria influență pentru realizarea acordurilor. Moscova a declarat în mai multe rânduri că nu este parte a conflictului intern din Ucraina, fiind interesată de depășirea Kievului a crizei politice și economice.