BUCUREȘTI, 7 apr – Sputnik. Văzut ca un tehnocrat providențial de grupările național-suveraniste, dr. ing. Călin Georgescu analizează critic implicarea României în starea tensionată din Est – și dă în vileag ce este în spatele situației acutizate din Ucraina.
Este învăluit într-o aură de mister, este văzut ca deținătorul soluțiilor salvatoare pentru România. Este implicat în cercuri ocultate ale organizațiilor puterii internaționale – dar este și un patriot.
A fost director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă, preşedinte al Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma, reprezentant al Programului ONU pentru Mediu, secretar general în Ministerul Mediului, director în MAE etc.
Călin Georgescu a fost propus premier mai întâi din zona Băsescu, în perioada în care criza încă se simțea puternic în România lui 2009-2012, iar acum a fost declarat ca varianta de prim ministru de către partidul surpriză – AUR.
Aparițiile sale în mass media sunt rare – iar atunci când o face se transformă în evenimente remarcabile. Așa s-a întâmplat și aseară, când a apărut la Metropola TV, la ”Mădălin Ionescu Show”, purtând un dialog foarte interesant cu reputatul realizator TV.
Dialogul merită urmărit integral – dar am selectat acum doar un scurt fragment în care Călin Georgescu este întrebat de tensionarea situației din Ucraina și de pericolul ca România să fie implicată într-un conflict… cu Rusia!
De la început, Călin Georgescu a declarat ferm că tensionarea stării din Ucraina și orice consecință gravă au în spate un singur motiv: ”interesele industriei de război americane”.
Iar Mădălin Ionescu, de formație istoric, a atras atenția că, în cazul în care lucrurile degenerează între Rusia și Ucraina, noi NU avem politicieni care să aibă relații bune cu Rusia.
”Noi nu avem, în general, politicieni, clasă politică sau diplomație pregătită… pentru nimic! Asta este drama. Problema nu se pune doar legată de Rusia”, a replicat Călin Georgescu.
Dr. Georgescu spune ferm: ”Situația din Ucraina este în mod clar manipulată, în interesul de a declanșa un conflict care să ajute financiar complexul militar al Statelor Unite, industria militară a SUA”.
”Un conflict pune în foarte mare dificultate România care NU este pregătită pentru nimic. Orice cataclism care ar veni, Doamne ferește, peste România, vă asigur că România NU este pregătită cu absolut nimic. Zero!”, spune Călin Georgescu.
Cât de gravă este situația? – a întrebat Mădălin Ionescu, iar fostul oficial ONU a răspuns fără ezitări: ”Este foarte gravă!”. Motivul principal?
”Complexul militar industrial american este interesat să împingă către un conflict - și vor fi ajutați naționaliștii extremiști din zonă”, spune Georgescu explicând că, pe de o parte, ”va aduce un mare profit – așa cum aduce și așa zisa pandemie în lume”.
Tradus – diversele secvențe de ”revoluție” progresistă!
Problema noastră este bine subliniată de Mădălin Ionescu: ”În cazul în care apar secvențe militare grave, România le poate ignora?”.
”România nu poate ignora așa ceva, numai că nu este pregătită cu absolut nimic”, a repetat Călin Georgescu, propunând o formulă șocantă: ”Șansa României este înțelepciunea rusească”.
Pe de altă parte, Călin Georgescu atrage atenția că, în Donbasul de azi, 80% din populație sunt ruși – ”Rusia nu este o țară lașă – și sigur își va proteja compatrioții. Ceea ce România nu face astăzi - și nu a făcut! - cu românii aflați în Ucraina, mă refer la spațiul românesc din Bucovina de nord”.
Care ar fi efectele unui conflict dur între Rusia și Ucraina? ”Ar fi dezastruos, pentru că ar implica lucrurile internaționale”, spune Georgescu.
”Ucraina s-ar alimenta militar prin teritoriul românesc – și fiind sprijinită de America nu ar fi o chestie tocmai bună”, atrage atenția dr. Georgescu.
Fostul director din Clubul de la Roma explică și un alte aspect important, geostrategic: ”Problema Ucrainei o reprezintă gazul rusesc și posibila legătură cu Germania, ceea ce ar putea crea un leadership la nivel mondial pentru următoarea sută de ani”.
”Pe de altă parte, Rusia știe să-și protejeze cetățenii – și, probabil, exemplul Crimeii va fi preluat ad litteram pentru regiunea Donbass”, consideră Călin Georgescu.
Dar, există o speranță, reiese din spusele lui Călin Georgescu: ”Rusia este extrem de bine pregătită – și nu cred că va cădea în plasa întinsă pentru generarea unui conflict, dar în același timp nici nu se va lăsa mai prejos dacă lucrurile vor escalada”.
”Rușii sunt cei mai buni șahiști din lume - și așa vor rămâne - și știu când o capcană este întinsă. Aceasta este șansa României, pentru că nu e pregătită cu nimic, diplomatic și strategic”, spune posibilul premier suveranist.
Sunt voci care susțin că, totuși, într-o lună două ne putem trezi cu un ”război de proporții la granița României”, atrage atenția Mădălin Ionescu. ”Așa este” – replică dr. Georgescu.
Și, care e șansa noastră? – insistă Mădălin Ionescu. ”V-am spus mai devreme – este înțelepciunea rusească să nu intre în așa ceva! România nu este pregătită cu nimic pentru un asemenea lucru.
”În plus, în Moldova este un președinte… nu vreau să comentez, nu are rost…”, spune Georgescu. „Nu aveți încredere în Maia Sandu?...” – ”Prefer să mă abțin…”.
Igor Dodon era mai bun? - întreabă Mădălin Ionescu. ”Nici vorbă! Dar se merge din rău în mai rău”.
”Marele matematician Grigore Moisil spunea – o nulitate ridicată la putere tot nulitate este”, a conchis dr. Călin Georgescu, încheind dialogul pe această temă.