BRUXELLES, 6 apr – Sputnik. Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, agenția federală americană de control asupra sănătății publice, a aprobat noile reguli de călătorie în Statele Unite care prevăd drepturi sporite pentru cei vaccinați.
De fapt, americanii vaccinați nu mai au restricții de călătorie, după cum nu mai au nevoie de teste în acest sens și nici nu li se mai impune carantina. Totuși, ei sunt obligați să poarte în continuare masca.
Este o măsură menită să încurajeze puternic vaccinarea, de vreme ce persoanele care au primit ambele doze de vaccin pot să călătorească în mod liber pe teritoriul SUA.
Mai mult, cu permisul de vaccinare, americanii nu vor mai fi testați înainte de a părăsi Statele Unite, cu excepția cazului în care testul este solicitat de destinație. De asemenea, ei nu vor intra în carantină după întoarcerea în Statele Unite.
Sistemul seamănă foarte mult cu implementarea pașaportului de vaccinare care este în dezbatere și la nivelul UE.
Noile recomandări de sănătate publică argumentează drepturile sporite ale celor vaccinați prin faptul că persoanele care au ambele doze de vaccin ar fi mai puțin susceptibile de a contracta și de a răspândi virusul.
Rămâne de văzut ce formă va da UE propriului său certificat verde, acum că deja SUA au implementat condiționarea libertății de mișcare de vaccinare.