BUCUREȘTI, 1 apr – Sputnikю Comisia juridică din Camera Deputaţilor a luat o măsură fără precedent și a propus sancționarea deputatului AUR Dan Tănasă pentru un comportament specific de altfel parlamentarilor și liderilor USR-PLUS.
Astfel, deși Dan Tănasă a fost jignit și amenințat inițial de un deputat USR, singurul sancționat este reprezentantul AUR.
Tănasă ar putea primi astfel o sancționarea în scris, în temeiul invocat acum al art. 244 din Regulamentului Camerei Deputaților, care spune că abaterile de la regulament atrag următoarele sancţiuni: atenţionare verbală; chemarea la ordine; retragerea cuvântului; îndepărtarea din sală pe durata şedinţei; avertismentul scris; diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă de maximum 3 luni pentru încălcarea legislaţiei privind conflictul de interese.
Parlamentarii PSD nu au participat la acest circ de apărare a USR-PLUS care au adus inițial în Parlament tot felul de ”proteste” jignitoare și obiceiul de a- filma și agresa pe colegii lor de la alte partide.
Comisia Juridică a decis așadar să aplice doar mustrarea în scris a deputatului AUR, Dan Tănasă, fără nicio o altă sancțiune materială, după ce deputaţii USR-PLUS Ionuţ Moşteanu şi Silviu Dehelean au depus o sesizare la Biroul Permanent al Cmaerei Deputaților împotriva deputatului AUR Dan Tanasă pe care l-au acuzat de "comportament grobian şi limbajul vulgar" în cadrul incidentului de după şedinţa de plen din 24 martie.