BUCUREȘTI, 29 mart – Sputnik. Școlarii care anul acesta își vor lua la revedere de la gimnaziu susțin probele din cadrul simulării Evaluării Naționale 2021.
Astăzi ei susțin proba scrisă la Limba și Literatura Română.
Examenul propriu-zis începe la ora 9.00, atunci când se deschis în săli plicurile sigilate cu subiectul multiplicat. De altfel, aceasta este și procedura oficială de derulare a probelor de la simulare.
Accesul elevilor în unitățile de învățământ este permis până la ora 8.30.
Școlarii au la dispoziție două ore pentru redactarea lucrării, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui candidat.
Baremele de evaluare vor fi publicate după ora 15.00 pe site-ul edu.ro și vor putea fi accesate la acest link.
Calendar Simulare Evaluare Națională 2021
Proba scrisă la Limba și Literatura Română va avea loc astăzi, 29 martie 2021. Mâine, 30 martie 2021, este programată cea de Matematică, în data de 31 martie 2021 – proba scrisă la Limba Maternă, iar rezultatele se vor afișa în data de 16 aprilie 2021.
Regulile sunt aceleași cu cele de la examenele propriu-zise, iar supravegherea probelor cu sistemul audio-video al școlii este reglementată de procedura din anul școlar 2019-2020, scrie edupedu.ro.
Pentru rezolvarea subiectelor, candidații pot folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, pot utiliza numai creion negru. Hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.
În sălile de examen nu se intră cu sacoșe, ghiozdane, manuale, dicționare, notițe, stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.
De asemenea, candidații nu au voie să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinși în aceste situații pot fi eliminați din simulare.
Fiecare lucrare este evaluată de doi profesori evaluatori: cadrele didactice din unitatea de învățământ care au urmat sau urmează programul de formare a profesorilor evaluatori pentru examenele și concursurile naționale vor fi selectate cu prioritate pentru evaluarea lucrărilor.
Elevii, dar și părinții trebuie să știe că rezultatele obținute la simulările naționale nu se contestă, nu se afișează și nu sunt făcute publice, ele sunt analizate la nivelul fiecărei clase.
Școlile trimit inspectoratului școlar un raport pe școală, iar inspectoratul școlar elaborează un raport pe județ/municipiu și îl trimite mai departe la Ministerul Educației. Raportul trebuie să includă și un plan de acțiune care cuprinde măsurile de monitorizare, control și remediere acolo unde se impune.