BUCUREȘTI, 24 mart - Sputnik. Vladimir Putin și-a administrat prima doză a vaccinului rusesc din două etape împotriva coronavirusului, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov.
"Și respectiv, cam în trei săptămâni - a doua", a adăugat el.
Președintele s-a vaccinat în ajun și, potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, se simte bine.
Ce tip de preparat a fost administrat șefului statului nu va fi specificat. Poate fi unul dintre cele trei vaccinuri rusești - Sputnik V, EpiVacCorona sau KoviVak. Doar primele două sunt aprobate pentru vaccinarea persoanelor cu vârsta peste 60 de ani. Conform instrucțiunilor, a doua injecție cu „Sputnik V” trebuie făcută în trei săptămâni, iar „EpiVacCorona” - în două sau trei săptămâni.
"Toate cele trei vaccinuri rusești sunt absolut fiabile, absolut eficiente și absolut sigure. <...> Și ce fel de vaccin a ales președintele, știe doar el și medicul", a spus Peskov.
El și-a exprimat speranța că vaccinarea lui Putin va constitui un exemplu pentru ruși.
Anterior, s-a anunțat că, până în toamnă, liderul rus intenționează să revină la o stare mai activă: va trebui să comunice mult cu oamenii și să călătorească prin țară și prin lume.