Pe 20 martie, în apele românești au demarat manevrele navale Sea Shield 2021 cu participarea a 2400 de militare, 18 nave militare și nave de aprovizionare, 10 avioane din Bulgaria, Spania, Olanda, Polonia, România, SUA, Turcia. Totodată, Bucureștiul a accentuat: “Exercițiile includ toate etapele unei operațiuni militare maritime NATO, drept reacție la criza geopolitică din regiune, rolul acestora constând în demonstrarea unei disponibilități permanente a armatei României de a consolida poziția maritimă a alianței într-un mediu se securitate schimbător”.
Obiectivul principal al Exercițiului multinațional „Sea Shield 21” îl reprezintă verificarea și consolidarea nivelului de interoperabilitate și de cooperare dintre Forțele Navale, Aeriene, Terestre, Ministerul de Interne al României cu forțe navale militare ale NATO.
Evident, “criza” menționată în legenda manevrelor ar izbucni în vecinătate, iar cel mai bine se potrivește provocarea ei artificială în Republica Moldova (și Transnistria). Introducerea trupelor militare într-un stat neutru pentru “o operațiune antiteroristă” nu este dificilă din punct de vedere tehnologic și este prevăzută de acordurile încheiate între București și Chișinău. Anterior, președintele Moldovei, Maia Sandu, a făcut o serie de declarații despre necesitatea retragerii trupelor ruse din regiunea transnistreană.
În cazul unei dorințe mai mari a NTO și partenerilor lui, al doilea focar de conflict în regiunea Mării Negre ar putea deveni Ucraina (cu regiunea Donbas). Această țară, în calitate de “partener cu oportunități extinse” al Alianței, planifică să desfășoare în anul 2021, în apropierea Crimeii, opt exerciții militare cu participarea a 11 mii de militari străini – americani, polonezi, români, britanici.
La o criză politico-militară cu participarea NATO ar fi capabilă să pretindă și Georgia, însă după august 2008 această locație este mai puțin probabilă și cea mai vulnerabilă pentru dezvoltarea unui conflict în regiunea Mării Negre.
Primire cu pâine și sare
Piloții a două formațiuni (armata aeriană a Districtului Militar Sud și Flota Navală de la Marea Neagră) însoțesc grupurile navale de atac și îşi îndeplinesc misiunile în componența complexelor de recunoaștere privind asigurarea securității în bazinul Mării Negre. Navele antibarcă ale Flotei Navale au ieșit în mare pentru exerciții tactice cu diverse forțe. Simultan, formațiunile infanteriei navale ale Flotei exersează apărarea litoralului. Pe poligonul Opuk din Crimeea se desfășoară exerciții tactice cu un regiment de rachete antiaeriene al formațiunilor montane de gardă de asalt aerian Novorossiysk. Acesta tablou militar reflectă o supremație cantitativă și calitativă, operativă și tehnologică asupra unui potențial inamic. În vizorul navelor și submarinelor, a sistemelor de rachete de coastă și avioanelor Flotei Navale Rusești se află crucișătoarele Forțelor Navale SUA Monterey și al doilea grup naval permanent al NATO (Standing NATO Maritime Group), format din două fregate spaniole cu rachetă, nave românești, bulgare și turce.
Scut și sabie
Să vedem cu ce instrumente și intenții au venit în zona unei ipotetice crize navele NATO. Distrugătorul american Thomas Hudner poartă la bord până la 96 de rachete Tomahawk, cu o rază de acțiune de până la 2500 de kilometric (de la portul Constanța, până la Moscova sunt aproximativ 1500 de kilometri). A se observa că Tomahawk pot fi dotate cu focoase nucleare cu o putere de până la 200 de kilotone.
Crucișătorul multifuncționat Monterey (de tip Ticonderoga) al Forțelor Navale ale SUA are 122 de silozuri pentru amplasarea Tomahawk, rachete antinavă, antibarcă, rachete antiaeriene – în diverse combinaţii, fără a luat în considerare 36 de torpile Mk46. Monterey poate efectua atacuri cu rachete de sine stătător, poate dirija grupul de nave (ceea ce observăm și în exercițiile Sea Shield 2021) sau să asigure o apărare antiaeriană colectivă.
Specializarea navelor cu rachetă este de așa natură încât în condițiile unei “reglementări a crizei” acestea pot în timp de câteva săptămâni să aducă la distrugere state întregi și să condamne milioane oameni la lipsuri şi dificultăți semnificative. Irak – operațiunea “Vulpea deșertului” în decembrie 1998 – 415 rachete Tomahawk. Libia – operațiunea “Începutul Odiseei” în martie 2011 – 110 Tomahawk. Doar aproximativ 150 de rachete de croazieră au lovit Afganistanul în august 1998 și în octombrie 2001. Siria doar pe 7 aprilie 2017 a primit 59 de Tomahawk.
Evident, nu este o listă completă a corecțiilor geopolitice “binevoitoare” aplivate de Pentagon. Potrivit presei străine, doar în Irak și Afganistan, din anul 2001, operațiunile “anticriză” au răpit peste 500 de mii de vieți omenești în rândurile populației pașnice. Milioane de oameni au devenit refugiați. Oare mai visează cineva să repete acest lucru în statele din Europa de Est? Paradoxal, dar populația pașnică din statele din zona Mării Negre este protejată de operațiunile iresponsabile ale Pentagonului și NATO doar de forța militară a Rusiei, rezistența căreia este testată în mod riscant.