Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

MOLDOVA: Lista completă de restricții conform Hotărârii nr. 51 din 19 martie 2021 a CNESP

Vineri, 19 martie, CNESP a adoptat noi restricții în Republica Moldova pe fundalul răspândirii coronavirusului, fiind prelungită starea de urgență în sănătate publică.
Sputnik

Hotărârea nr. 51 din 19 martie 2021 a Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică

În temeiul art. 58 din Legea nr. 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 67, art. 183), cu modificările ulterioare, și ca urmare a analizei evoluției situației epidemiologice pe plan național și internațional, Comisia națională extraordinară de sănătate publică constată că situația epidemiologică se agravează rapid.

Moldova: Interzis la nunți, cumetrii și zile de naștere în localuri publice

La data de 16 martie 2021 au fost înregistrate 207.012 cazuri de COVID-19, dintre care cazuri active – 21.847, incidența în ultimele 14 zile - 547 cazuri la 100 mii persoane, incidența totală - 5.886 cazuri la 100 mii persoane, mortalitatea în ultimele 14 zile – 11 decese la 100 mii persoane, mortalitatea totală - 125 decese la 100 mii persoane, rata fatalității în ultimele 14 zile - 2 decese la 100 de cazuri, rata fatalității totale - 2 .1 decese la 100 de cazuri. Formele grave reprezintă- 6.6 %, formele medii – 10.3%, formele ușoare şi asimptomatice – 83.2%.

Sporirea incidenței, creșterea ratei contagiozității, creșterea numărului de teritorii clasificate în cod roșu de alertă, majorarea numărului formelor grave ale bolii, creșterea numărului de decese, sporirea ratei de pozitivare a testelor la virusul SARS-CoV-2, creșterea numărului de forme asimptomatice, răspândirea comunitară intensă, toate acestea atestă tendințe de agravare a procesului epidemic al infecției cu COVID-19 în Republica Moldova.

Pornind de la cele menționate, Comisia națională extraordinară de sănătate publică HOTĂRĂŞTE:

1. Se declară starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova în perioada 19 martie – 18 aprilie 2021, inclusiv.

2. Se desemnează Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Agenția Națională de Sănătate Publică în calitate de autorități publice responsabile pentru gestionarea urgenței de sănătate publică. Mecanismul de gestionare a situației epidemiologice se stabilește în conformitate cu Planul de pregătire şi răspuns la infecția cu Coronavirus de tip nou (COVID-19) - Versiunea 2, aprobat prin Hotărârea nr. 30 din 11 septembrie 2020 a Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică.

3. Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică vor asigura implementarea, la nivelul teritoriului administrativ gestionat, în care este stabilit nivelul de alertă COD ROȘU, a următoarelor măsuri de prevenire a infecției COVID-19:

  • 3.1. Restricționarea deplasării populației și izolarea la domiciliu.
  • 3.2. Interzicerea adunărilor în masă, inclusiv activitățile culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment.
  • 3.3. Prestarea doar a serviciilor esențiale (vitale).
  • 3.4. Interzicerea vizitelor neesențiale la unitățile de interes public (bancă, poștă etc.).
  • 3.5. Ajustarea serviciilor de asistență medicală și prestarea doar a celor esențiale.
  • 3.6. Instituirea instruirii la distanță în conformitate cu prevederile subpunctului 11.3.

4. Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică vor prezenta săptămânal în adresa Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică acțiunile întreprinse în vederea implementării măsurilor menționate la subpunctele 3.1 – 3.6.

5. Se stabilesc măsurile restrictive generale pentru persoanele fizice, aplicabile la nivel național pe perioada stării de urgență în sănătate publică:

  • 5.1. Se interzice aflarea în locurile publice (păduri, parcuri, alei, plaje etc.), în grupuri mai mari de 3 persoane, cu excepția membrilor unei familii.
  • 5.2. Se interzice aflarea persoanelor în vârstă de peste 63 (șaizeci și trei) ani în afara domiciliului și în spațiile publice fără necesitate stringentă, cu excepția:
  • (i) deplasărilor în interes de serviciu, atunci când activitatea nu poate fi desfășurată la distanță, (ii) deplasărilor pentru asigurarea cu produse alimentare; (iii) deplasarea pentru asistență medicală ce nu poate fi amânată; (iv) deplasarea pentru alte motive justificate și care nu pot fi amânate.
  • 5.3. Se interzice aflarea pe terenuri de joacă a copiilor în absența părinților/tutorelui legal. Persoanele aflate pe terenul de joacă vor respecta măsurile de sănătate publică.
  • 5.4. Se interzice aflarea persoanelor în zone de agrement în grupuri mai mari de 3 persoane, cu excepția membrilor unei familii.

6. Se stabilesc măsurile obligatorii de prevenire și control al infecției COVID-19, aplicabile la nivel național pe perioada stării de urgență în sănătate publică:

  • 6.1. Purtarea obligatorie a măștilor de protecție în toate spațiile publice (de uz comun) deschise și închise, inclusiv în transportul public. Masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul.
  • 6.2. Respectarea distanței fizice între persoane de minimum 1 (unu) metru, cu excepția cazurilor când, prin prevederi speciale, se stabilește respectarea unei alte distanțe între persoane, ori în cazul regulilor de transportare a persoanelor în transportul public.
  • 6.3. Respectarea regulilor de igienă a mâinilor.
  • 6.4. Respectarea regulilor de igienă respiratorie.
  • 6.5. Respectarea, sub proprie răspundere, a regimului de autoizolare de către persoanele cărora li se stabilește regimul respectiv.
  • 6.6. Respectarea de către persoanele fizice care se află în teritoriile sau instituțiile cu regim de carantină a măsurilor impuse de autorități.
  • 6.7. Monitorizarea personală de către fiecare persoană fizică a stării de sănătate. Adresarea timpurie la medicul de familie sau la instituțiile de asistență medicală la apariția primelor simptome specifice ale infecției COVID-19.

7. Se stabilesc interdicțiile și restricțiile pentru anumite genuri de activitate:

  • 7.1. Se interzice activitatea cluburilor de noapte ce se referă la activitatea discotecilor incluse în codul CAEM 56.30 şi a ringurilor de dans incluse în codul CAEM 93.29, indiferent de denumirea de firmă a unității comerciale (ca exemplu: disco-bar, club de noapte, karaoke, night-club, discotecă, club etc.).
  • 7.2. Se interzice desfășurarea activităților de deservire în unitățile de alimentație publică (de tipul restaurantelor, barurilor, cantinelor, cafenelelor), precum și în unitățile de alimentație publică amplasate în punctele de comercializare a produselor petroliere, aeroporturi, porturi internaționale și în punctele internaționale de trecere a frontierei de stat, în intervalul orelor 20.00 - 07.00, cu excepția comercializării produselor alimentare la pachet și cu livrare, prin unitățile de alimentație publică de orice tip, cu excluderea posibilității de consumare a acestora în incinta/teritoriul unității.
  • 7.3. Se interzice organizarea și desfășurarea în unitățile de alimentație publică a evenimentelor festive, nunților, cumetriilor, aniversărilor, precum și a altor evenimente.
  • 7.4. Se interzice organizarea și desfășurarea, cu prezența fizică a persoanelor, a conferințelor științifice, adunărilor și întrunirilor profesionale în masă, olimpiadelor, competițiilor sportive.
  • 7.5. Se interzice organizarea și desfășurarea în spații închise și deschise a expozițiilor, festivalurilor, târgurilor agricole specializate, evenimentelor comerciale.
  • 7.6. Se interzice desfășurarea activităților, cu prezența spectatorilor, în incinta teatrelor, cinematografelor, sălilor de concerte, caselor de cultură.
  • 7.7. Se stabilește regimul de activitate a piețelor agroalimentare și nealimentare în intervalul orelor 07.00 - 15.00.
  • 7.8. Centrele comerciale și unitățile specializate de comerț cu amănuntul a produselor nealimentare vor activa până la ora 18.00.

8. Se stabilesc măsurile de prevenire și control al infecției COVID – 19 obligatorii pentru toate genurile de activitate:

8.1. Autoritățile administrației publice centrale, autoritățile publice locale, toate persoanele juridice de drept public și de drept privat înregistrate în Republica Moldova, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, vor asigura, în spațiile aflate în gestiune, închise (de uz comun) și deschise (care presupun interacțiunea frecventă a persoanelor), respectarea strictă a următoarelor măsuri:

  • 8.1.1. Respectarea distanței sociale între persoane de minimum 1 (unu) metru, cu excepția cazurilor când, prin prevederi speciale, se stabilește respectarea unei alte distanțe între persoane sau în cazul regulilor de transportare a persoanelor în transportul public.
  • 8.1.2. Respectarea regulilor de igienă a mâinilor.
  • 8.1.3. Respectarea regulilor de igienă respiratorie.
  • 8.1.4. Respectarea, sub proprie răspundere, a regimului de autoizolare de către persoanele cărora li se stabilește regimul respectiv.
  • 8.1.5. Respectarea de către persoanele juridice care se află în teritoriile sau instituțiile cu regim de carantină a măsurilor impuse de autorități.
  • 8.1.6. Purtarea obligatorie a măștilor de protecție în toate spațiile publice aflate în gestiune, inclusiv în transportul public. Masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul.
  • 8.1.7. Monitorizarea permanentă a numărului vizitatorilor și neadmiterea formării aglomerațiilor.

Munca la distanță

8.2. Conducătorii entităților publice și private vor asigura:

  • 8.2.1. Regim special de lucru, prin atragerea cu prezență fizică la serviciu a personalului strict necesar pentru asigurarea funcționalității instituției, precum și a personalului a cărui activitate necesită prezența obligatorie la serviciu.
  • 8.2.2. Pentru personalul a cărui activitate nu necesită prezența obligatorie la locul de muncă, se vor asigura condiții de muncă la distanță.
  • 8.2.3. Ministerele, Cancelaria de Stat, alte autorități administrative centrale subordonate Guvernului și structurile organizaționale din sfera lor de competentă (autoritățile administrative din subordine, inclusiv serviciile publice desconcentrate și cele aflate în subordine, precum și instituțiile publice, întreprinderile de stat și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar public în care ministerul, Cancelaria de Stat sau altă autoritate administrativă centrală are calitatea de fondator) vor organiza desfășurarea activității în regim special de lucru, de la 7.30 până la 16.00 și pauza de masă de la 12.00 până la 12.30.

9. Se stabilesc măsurile de prevenire și control al infecției COVID – 19 specifice pentru anumite genuri de activitate, conform anexei la prezenta hotărâre.

Intrarea în Republica Moldova - condiții și excepții

10. Se stabilesc, începând cu 23 martie 2021, măsurile de prevenire şi control al infecției COVID-19 la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova:

10.1. Se instituie pe perioada stării de urgență în sănătate publică obligativitatea prezentării la trecerea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova a rezultatului negativ al testului PCR COVID-19, efectuat cu cel mult 72 ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul Republicii Moldova (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).  Confirmarea trebuie să fie prezentată în una din limbile română, engleză, franceză sau rusă.

10.2. Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova și nu dețin rezultatul negativ al testului PCR COVID-19 prevăzut la punctul 10.1, vor completa, în mod obligatoriu, fișa epidemiologică, precum şi vor semna declarația pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare de 14 (paisprezece) zile, în locurile determinate. În cazul minorilor până la 14 ani, fișa epidemiologică şi declarația pe propria răspundere sunt completate şi semnate de reprezentantul legal sau însoțitorul.

10.3. Excepție de la prevederile subpunctelor 10.1 și 10.2, se stabileşte pentru următoarele categorii de persoane, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecție respiratorie sau stare febrilă:

  • 10.3.1. copiii cu vârsta mai mică sau egală cu 5 ani;
  • 10.3.2. conducătorii auto şi personalul de deservire a vehiculelor rutiere de transport marfă şi a vehiculelor rutiere de transport de persoane contra cost care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, echipajele şi personalul de deservire ale aeronavelor/navelor şi brigăzile şi personalul de deservire ale garniturilor de tren;
  • 10.3.3. persoanele care călătoresc din motive de sănătate sau umanitar, inclusiv însoțitorul, după caz (cu prezentarea documentelor confirmative);
  • 10.3.4. elevii/studenții, care merg zilnic la studii în unități/instituții de învățământ pe teritoriul statelor vecine sau pe teritoriul Republicii Moldova, cu prezentarea actelor confirmative;
  • 10.3.5. lucrătorii transfrontalieri care intră în Republica Moldova din România său Ucraina, precum şi cei din Republica Moldova angajați ai agenților economici din ţările menționate, care fac dovada raporturilor contractuale cu agenții economici respectivi;
  • 10.3.6. posesorii pașapoartelor diplomatice, de serviciu, oficiale şi speciale şi altele asimilate acestora, precum şi titularii documentelor de călătorie tip LaissezPasser eliberate de către Organizaţia Națiunilor Unite, inclusiv membrii familiilor personalului misiunilor diplomatice şi consulare şi organizațiilor/misiunilor internaționale acreditate în Republica Moldova şi/ sau personalul implicat în asigurarea ajutorului umanitar;
  • 10.3.7. persoanele în tranzit, itinerarul tranzitării fiind stabilit de Inspectoratul General al Politiei de Frontiera;
  • 10.3.8. persoanele care dețin un act confirmativ de administrare a vaccinului anti COVID-19, prezentat în una din limbile română, engleză sau rusă.

10.4. Persoanele care se află în regim de autoizolare/carantină pot întrerupe acest regim după a 10-a zi, dacă efectuează un test PCR COVID-19, iar rezultatul acestuia este negativ.

Procesul educațional

11. Organizarea procesului educațional în instituțiile de învățământ se dispune de către Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică din unitățile administrativ-teritoriale (UAT) de nivelul întâi, UAT de nivelul al doilea: municipiul Chișinău și municipiul Bălți și UAT ale unității teritoriale autonome Găgăuzia, în funcție de gradul de alertă atribuit localității, în baza indicatorului incidenței la 100 mii populație, conform următoarelor scenarii:

11.1. Pentru localitățile în care se atestă gradul de alertă Cod Verde sau Cod Galben (incidența mai mică de 49 de cazuri COVID-19 la 100 mii populație în ultimele 14 zile) – participarea zilnică a preșcolarilor, elevilor și studenților cu prezență fizică în instituțiile de învățământ, cu respectarea strictă a normelor de sănătate publică privind prevenirea și răspândirea COVID-19.

11.2. Pentru localitățile în care se atestă gradul de alertă Cod Portocaliu (incidența cuprinsă între 50 și 100 de cazuri COVID-19 la 100 mii populație în ultimele 14 zile):

  • (i) Participarea zilnică cu prezență fizică în instituțiile de învățământ a preșcolarilor, elevilor din învățământul primar, elevilor din clasele absolvente (a IX-a, a XII-a, a XIII-a din învățământ seral), precum și a elevilor din învățământul profesional tehnic antrenați în stagiile de practică și în grupele absolvente, a studenților din anii absolvenți din învățământul superior la orele practice, cu respectarea strictă a normelor de sănătate publică privind prevenirea și răspândirea COVID-19;
  • (ii) Participarea zilnică în procesul educațional la distanță a elevilor și studenților din celelalte clase și ani de studii.

11.3. Pentru localitățile în care se atestă gradul de alertă Cod Roșu (incidența mai mare de 100 de cazuri COVID-19 la 100 mii populație în ultimele 14 zile) se recomandă instituirea procesului educațional la distanță.

În funcție de situația epidemiologică din instituție, procesul educațional poate fi organizat după cum urmează:

  • (i) Participarea zilnică cu prezență fizică în instituțiile de învățământ a preșcolarilor și a elevilor din învățământul primar;
  • (ii) Participarea zilnică cu prezență fizică în instituțiile de învățământ a unui contingent de 50% din numărul total de elevi ai claselor absolvente (a IX-a, a XII-a, a XIII-a din învățământ seral), precum și a elevilor din învățământul profesional tehnic antrenați în stagiile de practică și în grupele absolvente și a studenților din anii absolvenți din învățământul superior la orele practice, cu respectarea strictă a normelor de sănătate publică privind prevenirea și răspândirea COVID-19;
  • (iii) Participarea zilnică în procesul educațional la distanță a elevilor și studenților din celelalte clase și ani de studii.

Alte detalii:

12. Se stabilește, pe perioada stării de urgență în sănătate publică, mobilizarea forțelor și resurselor necesare pentru realizarea măsurilor de răspuns la urgența de sănătate publică, efectuarea controalelor, inclusiv inopinate, la unitățile a căror activitate este restricționată, precum și la unitățile pentru a căror activitate prezenta hotărâre a instituit măsuri specifice de prevenire și control al infecției COVID-19.

12.1. În sensul prezentei hotărâri, supravegherea și verificarea respectării măsurilor prevăzute se vor realiza după cum urmează:

(tabelul cu instituțiile responsabile poate fi accesat aici)

12.2. Instituțiile abilitate cu atribuții conform competențelor stabilite la punctul

12.1 al hotărârii vor elabora planuri săptămânale de acțiuni privind realizarea sarcinilor ce se impun, cu prezentarea notelor informative în adresa Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică cu privire la acțiunile întreprinse și circumstanțele constatate.

12.3. Conducerea organelor abilitate cu funcții de control în supravegherea și verificarea respectării măsurilor restrictive, a măsurilor obligatorii și a măsurilor de prevenire și control al infecției COVID-19, menționate la punctul 12.1 al hotărârii, vor organiza desfășurarea continuă a activității instituției, inclusiv în afara orelor de program, precum și în zilele de sâmbătă și duminică.

13. Se abrogă următoarele hotărâri ale Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică: nr. 35-40, nr. 42-43, nr. 45-50.

14. În funcție de evoluția și tendința situației epidemiologice, măsurile vor fi revizuite cu o periodicitate de 14 zile (perioadă maximă de incubare).

15. Hotărârile Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică sunt executorii pentru autorităţile administrației publice centrale şi locale, pentru persoanele fizice şi juridice, indiferent de domeniul de activitate şi forma juridică de organizare.

16. Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică vor asigura revizuirea tuturor hotărârilor/dispozițiilor aprobate, aducându-le în concordanță cu hotărârile Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică a Republicii Moldova.

17. Se solicită comunității academice și experților în domeniu să se angajeze în campania de informare corectă a societății cu privire la subiectul pandemiei, prin explicarea argumentată a cauzelor răspândirii intense a noului tip de coronavirus SARSCoV-2 și a efectelor negative pe care le produce, la subiectul vaccinării și altor măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor cu infecția COVID-19.

18. Se solicită reprezentanților mass-media să informeze publicul despre prevederile prezentei hotărâri și necesitatea respectării stricte a măsurilor restrictive și a măsurilor de prevenire şi control al infecției COVID-19.

19. Nerespectarea măsurilor de sănătate publică expuse în prezenta hotărâre constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi drept temei pentru tragerea la răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate.

20. Prezenta hotărâre intră în vigoare la momentul emiterii și se publică pe pagina oficială a Guvernului.