BUCUREȘTI, 19 mart – Sputnik. Spiritele libere se atrag și se apără! Asta se poate spune citind postări ale medicului momentului, dr. Flavia Groșan din Oradea.
Flavia Groșan, medicul pneumolog din Oradea care a devenit o adevărată țintă a atacurilor unei părți a presei, dar și a unor colegi medici, își susține demn principiile:
”Prieteni, sunt puțin năucita. Cum e posibil ca o schema terapeutică logică, ieftină, în jur de 100 ron, cu medicamente aflate în nomenclatorul ANM și MS, care pot fi compensate, poate să determine asemenea furtună mediatică. Incredibil. Cred că mai mult enervează ca n-o fac publică. Și n-am s-o fac”, scrie dr. Groșan.
În același timp, doctorița îi răspunde unei dintre favoritele presei, dr. Beatrice Mahler, managerul spitalului de pneumologie ”Marius Nasta” din București:
”Beatrice Mahler, hai că mă cunoști. Știi foarte bine că nu folosesc Ivermectina, Dexametazona si Azitromicina.”, a scris dr. Groșan.
Dar, surpriza vine în momentul în care observi că dr. Flavia Groșan urmărește atent ceea ce se petrece pe scena publică – și reacționează la impostura din politică.
Astfel, găsim luări de poziție în favoarea senatoarei care, ca și ea dar în alt plan, pare a fi singură contra tuturor!
Astfel, Flavia Groșan nota: ”Este o derută totală în mintea ziariștilor. Despre Diana Șoșoacă. Între a fi promovată sau ignorată. E un taifun tipa. Băieți, țineți-vă după ea. Pare de cursă lungă. Amin!”.
Ulterior, odată cu episodul grevei din Valea Jiului, dr. Flavia Groșan nota cu umor: ”O fază de zile mari ieri. Simion, șeful AUR, ca un milog, a cerut permisiunea de la mineri să meargă în Vale. Minerii i-au spus nema. Noi o vrem pe Diana”.
”Dacă asta înseamnă populism politic, să fie. Dacă Diana este pur si simplu blocată cu întrebarea dacă vrea la președinție, zic sa se gândească bine și să ia în calcul chestia asta. Pur și simplu vreau să-i văd pe unii tăvălindu-se de necaz!”, scrie dr. Groșan.
Peste câteva zile, doctorița nota din nou: ”Îți place, nu îți place, pe Diana Sosoaca nu poți s-o ignori. Face rating, iar televiziunile din asta trăiesc”.
”Aseară a șters pe jos cu Cartianu la Realitatea”, consemnează dr. Groșan, continuând – ”Și trufașă, i-a lăsat cu ochii în ceață să vorbească singuri”.
Concluzia este debordantă: ”Băteați din palme și aprindeați luminițele de la smartphone-uri pe vremea lui Dragnea și Dăncilă - na, acum avem și noi rezista noastră. Iar eu m-am prăpădit de râs în fata taifunului!”.
Și, nu în ultimul rând, Flavia Groșan publică o fotografie în care apar Diana Șoșoacă și jurnalistul de investigații Ovidiu Zară – și scrie un comentariu edificator: Ovidiu Zara, Diana Șoșoacă și eu puțin, pe acolo... ❤ ”