Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Aurescu, declarații șocante și umilitoare - în relația cu SUA, românii ar fi de vină!

Ministrul de Externe a acordat un interviu care denotă servilismul față de SUA – inclusiv creșterea prezenței militare americane și faptul că, de fapt, românii sunt de vină că SUA nu ne îndeplinește solicitările
Sputnik

BUCUREȘTI, 19 mart – Sputnik. Ministrul Bogdan Aurescu a acordat un interviu agenției național Agerpres, din care rezultă aspecte șocante!

Primul se referă la viza pentru SUA; în loc să susțină eliminarea ei, așa cum ar impune prevederile UE –  mergând chiar până la supunerea cetățenilor americani la același regim, așa cum prevede tot UE! – Aurescu… pur și simplu a scos din calcul subiectul!

SUA date în judecată din cauza vizelor pentru români

Nu, acum ministrul de Externe român vorbește de programul Visa Waiver și de ”iniţiative în Congresul american, astfel încât cetăţenii români să nu aibă nevoie de viză pentru a călători în SUA, pe termen scurt”. Adică mâna întinsă, doar-doar om primi ceva de la americani!

Repet, în condițiile în care, prin acordurile bilaterale, SUA sunt OBLIGATE să ridice regimul de vize pentru TOATE statele UE! România este însă cenușăreasa Europei, iar ministrul Aurescu, cel care are grijă de suferințele rusului Navalnîi și cere sancțiuni pentru Rusia, nu face același lucru în cazul românilor – mai ales că SUA sunt, clar, documentat, în culpă!

Mai mult, reiese clar că Aurescu îi consideră pe români vinovați de faptul că SUA nu ne introduc nici în umilitorul program Visa Waiver! Mai precis, românii sunt vinovați că americanii le refuză intrarea! Absurdul e total! (reamintim că diverși infractori și urmăriți internațional – de la ”Rechinul” la politicieni și afaceriști condamnați, au fost primiți bine mersi în SUA!).

”Ultimul criteriu pe care îl mai avem de îndeplinit este acela al ratei de refuz”, spune Aurescu. ”Rata de refuz este prevăzută în legislaţia americană la nivelul unui plafon de 3% din numărul de cereri care se fac pentru acordarea de viză de scurtă şedere în Statele Unite. Este important să folosim toate pârghiile, inclusiv acelea de conştientizare publică, cu privire la şansele unui cetăţean român de a obţine viză, în aşa fel încât acest nivel să scadă până la 3 %”.

Deci, repetăm, e nevoie în România de ”conştientizare publică, cu privire la şansele unui cetăţean român de a obţine viză, în aşa fel încât acest nivel să scadă până la 3 %”!

Și, ce să vezi, statul român dă și bani pentru a-și ”conștientiza” proprii cetățeni!

”Avem în vedere în perioada următoare şi declanşarea unei noi campanii de comunicare publică cu privire la acest program Visa Waiver”, spune Aurescu.

Ce înseamnă ”campanie de comunicare publică”? Bani, mulți bani, ca în cazul vaccinării… tot cu vaccinuri din SUA! Sau, cum se spune în cazul pandemiei – ”mită pentru presă”!

Deci, în plină criză de tăieri și ”înghețări”, de lipsă de fonduri pentru susținerea economie și a sistemului sanitar, MAE se pregătește de ”campanii de conștientizare” pentru aberație de program american!

Și, atenție la ce mai spune Aurescu: ”un grup de lucru româno-american analizează obiectivul ţării noastre de a fi inclusă în Visa Waiver”.

Deci abia se analizează – când noi aveam dreptul la ”fără viză”, nu la ”loterie”?! De unde până unde e ”obiectivul ţării noastre de a fi inclusă în Visa Waiver”?! Păi obiectivul și DRPETUL legal al României - membru UE, cică! - era ridicarea vizelor, nu loteria!

Noi declarații șocante venite din SUA – România, total colonie!

Dar Aurescu aberează în continuare, umilind românii: ”Wste avută în vedere şi o serie de iniţiative la nivelul Congresului Statelor Unite, pentru a vedea în ce măsură este posibilă modificarea legislaţiei sau flexibilizarea legislaţiei americane, care prevede acest plafon de 3%, în aşa fel încât, pentru aliaţi puternici, parteneri strategici, dedicaţi, cum este România, să poată fi, eventual, identificate o serie de excepţii”.

Adică noi, pentru că ne luăm de la gură să finanțăm industria de război americană și le punem țara pe tavă, ne milogim să găsim o formulă să ne bage și pe noi, pe sub ușă! Chiar nu îi e rușine lui Bogdan Aurescu?!

Și, desigur, Aurescu a bifat și obligația de a cere tot mai mulți militari americani pentru România! ”În contextul Parteneriatului Strategic româno - american, Bogdan Aurescu afirmă că România susţine o creştere a prezenţei militare americane”, notează Agerpres

”Suntem încurajaţi de faptul că actul normativ care autorizează cheltuielile militare americane pentru acest an fiscal, National Defense Authorization Act, prevede o sarcină pentru Departamentul de Stat şi pentru Pentagon pentru a evalua prezenţa militară americană nu numai la nivel global, dar şi în regiune, inclusiv în ceea ce priveşte România”, a declarat Aurescu.

La cine se referă când spune ”suntem încurajaţi”?! Poate la cei care doresc ca România să devină o țară ocupată și militar, nu numai economic – iar în schimb românii să primească învoire să bântuie prin lume, prestând te miri ce, în timp ce țara nu mai e a lor.

Asta e diplomația actuală!