Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Dr. Adina Alberts, anchetată! Ce se află în spatele informației incendiare

O informație bombă a apărut ieri – cunoscutul medic chirurg Adina Alberts, una dintre cele mai apreciate voci critice la adresa măsurilor luate de autorități în pandemie, ar fi anchetată disciplinar, tocmai din cauza implicării sale publice.
Sputnik

BUCUREȘTI, 18 mart – Sputnik. Știrea care a inflamat opinia publică se referea la anchetarea Adinei Alberts, cunoscutul medic chirurg care s-a implicat puternic în dezbaterile publice despre măsurile luate în pandemie.

Eveniment: Iosefina Pascal a realizat clipul-manifest pentru marele protest din 20 martie

Adina Alberts a avut poziții critice, exprimate mereu decent și profesionist, ba chiar a prezentat și puncte de vedere medicale privind tratamente pe care cei afectați ar putea să le urmeze.

Ei bine, asta i-ar fi adus Adinei Alberts ”anchetarea disciplinară” de către Colegiul Medicilor. ”Medicul Adina Alberts este cercetată disciplinar de Colegiul Medicilor, după ce a publicat schema de tratament împotriva Covid-19”, scrie ”Știri pe surse„.

Mulți au reacționat revoltați, văzând aici o încercare de compromitere a unei dintre cele mai apreciate voci din ”opoziție”, alții au jubilat, ajungând la forme penibile.

”În sfârșit ! Sper să mai urmeze și alte câteva exemplare din același creuzet al conspirațiilor și manipulărilor”, a comentat Radu Tudor ”știrea”.

Desigur, propagandistul NATO a făcut comentariul fără să verifice informația, preluând-o așa cum îi convenea. 

Adevărul este însă altul, spune chiar Adina Alberts. Iată relatarea cunoscutului medic:

”Astăzi, în jurul orei 13:50, telefonul a început să sune insistent. Era presa de prin toate părțile care dorea un punct de vedere vizavi de știrea apărută pe “știri pe surse" cum că sunt anchetată disciplinar de Colegiul Medicilor”, scrie Alberts. ”Am cerut un răgaz pentru că nu știam despre ce este vorba”.

Informându-se direct la Colegiul Medicilor, Adina Alberts reacționează: ”Dragii mei, știrea acesta este mai degrabă o "non știre"”, altfel spus – „Orice nebun poate face reclamație/plângere/sesizare  împotriva oricui, oriunde”.

Este vorba de ”un domn farmacist„ care ”a fost extrem de deranjat de faptul că eu am postat pe Facebook o schemă de tratament cu care marea majoritate a medicilor de familie din România este de acord”.

”Am făcut acest lucru pentru ca orice bolnav care, din varii motive, nu a intrat suficient de repede în legătură cu medicul de familie, să știe ce are de făcut, cunoscut fiind faptul că fiecare zi este esențială în evoluția acestei boli”, explică Alberts.

În privința sesizării, Colegiul Medicilor are obligația legală ”să înregistreze orice reclamație și să inițieze cercetări”, arată Adina Alberts.

De astfel, spune medicul chirurg, „nu este prima dată când sunt chemată, în pandemie, la Colegiul Medicilor”.

De fapt, poate că asta e știrea, pentru că arată într-adevăr ce presiuni se fac asupra celor care au alte opțiuni decât ”autoritățile”! Ca o paranteză: ”Știți, în 20 de ani de carieră nu am fost chemată niciodată la Colegiul Medicilor pentru vreo culpă profesională!”, atrage atenția Adina Alberts.

„Anul trecut a trebuit să dau explicații despre o postare în care criticam aspru niște articole din draftul de Lege a Carantinării care a fost supus dezbaterii publice timp de 30 de zile. Evident că am și eu dreptul contituțional să îmi spun un punct de vedere - la fel ca și dvs, și ca oricare alt cetățean al acestei țări!”, spune Alberts, subliniind ”Și bine am făcut, acele articole amendate și de mine, pe lângă mulți alții, au fost eliminate din varianta finală a Legii”.

Deci, un exemplu de felul în care oamenii care au curajul opiniei – mai ales când e vorba de opinii avizate! – sunt supuși presiunilor. Nu numai din partea autorităților, ci și din parte unei părți a opiniei publice care se manifestă gregar și primitiv.

În acest sens, e suficient să citiți comentariile la adresa femeilor care au avut curaj să iasă și să-și spună punctul de vedere în pandemie – Monica Pop, Diana Șoșoacă, Adina Alberts, Iosefina Pascal, Codruța Cerva, Oana Lovin ș.a. – gratulate cu insulte incalificabile de unii care se consideră „pro-europeni”, mulți dintre ei din ”diaspora”.