Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Diana Șoșoacă, LECȚIE de demnitate națională în Parlament! (Video)

Senatoarea fenomen se revoltă și dă o adevărată lecție celor care nu respectă demnitatea națională: ”Ar trebui să răspundă președinții României, parlamentarii și guvernanții care au permis derapaje de-a lungul celor 31 de ani de așa-zisă democrație” .
Sputnik

BUCUREȘTI, 17 mart – Sputnik. Declarație incendiară a senatoarei Diana Iovanovici Șoșoacă: ”15 MARTIE - DOLIU SAU SĂRBĂTOARE NAȚIONALĂ ”

Diana Șoșoacă și-a făcut din nou datoria – a șters pe jos cu miniștrii și partidele!

Diana Șoșoacă dă o replică demnă și inteligenta radicalilor maghiari din PCM, lui Laszlo Tokes dar și celor din UDMR care au afirmat că 1 Decembrie este ”Zi de doliu pentru maghiarime”, ”O zi tristă” sau ”O zi în care nu avem ce sărbători” etc.

Senatoarea independentă se referă la decizia ciudată a Parlamentului de a da liber pe 15 martie – cu ocazia ”Zilei maghiarilor de pretutindeni.

”Mă întreb retoric dacă mai suntem suverani, dacă mai gândim și trăim românește, dacă mai acționăm în interesul poporului român care ne plătește salariile, inclusiv parlamentarilor și guvernanților UDMR?”, a spus Diana Șoșoacă.

Senatoarea bate obrazul Puterii – ”Cum este posibil ca de 1 decembrie, ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, UDMR să menționeze că este zi de doliu pentru maghiari, iar noi de ziua națională a țării vecine, arborăm în unele orașe exclusiv steagul Ungariei, faptă ce încalcă prevederile Legea nr. 75/1994 - Art. 7.?”.

Legea citată de senatoare spune clar: ”Drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul național și numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivități și reuniuni internaționale, pe clădiri oficiale și în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor prezentei legi. ”.

”În acest context, mă întreb, evident tot retoric, de ce nu avem zile libere și de ziua lipovenilor, bulgarilor, armenilor, machidonilor, turco-tătarilor și tuturor celorlalte minorități reprezentate în Parlamentul României?”, pune problema tăios Diana Șoșoacă.
Șoșoacă, prima reacție, îl distruge pe Cîțu: ”Reținut urgent și internat la psihiatrie”

Mai mult, Diana Șoșoacă pune o problemă de demnitate internațională – ”De ce Parlamentul Ungariei nu decretează zi liberă la data de 1 decembrie având în vedere că teritoriul de până în Tisa, așa-numita Crișana de Vest vorbea limba română, acum mai bine de un secol și că încă mai avem și noi o minoritate românească în statul vecin?”.

”Dacă nu ar fi întrebări retorice ar trebui să răspundă la ele reprezentanții UDMR, toți Președinții României, reprezentanții Parlamentului și Guvernanții, prefecții și primarii care au permis ca aceste derapaje să aibă loc de-a lungul celor 31 de ani de așa-zisă democrație”, spune Diana Șoșoacă.

Cu alte cuvinte, o lecție de demnitate națională predată în fața Senatului României, acolo unde se votează legile vizând politica externă a României!

Istoria pare a fi un moft pentru unii care ”o interpretează după bunul lor plac și interese  iredentiste”, spune Diana Șoșoacă, ”minoritățile sunt folosite doar în interes politic, mergând până acolo încât să schimbe originile și denumirile reale ale acestora, doar pentru ca un grup oligarhic să aibă acces continuu în Parlament, pentru a se îmbogăți tocmai în detrimentul celor pe care declară că i-ar reprezenta”.

O palmă dată UDMR, ai cărei lideri sunt direct vizați și puși față în față cu starea celor pe care îi reprezintă… declarativ: ”În timp ce populația din bazinul electoral al UDMR se zbate la nivel de subzistență, ducându-și traiul de azi pe mâine, sunt învățați să nu vorbească limba română și astfel sunt enclavizați,  membrii UDMR, trimișii lor în Parlament, se îmbogățesc pe zi ce trece, fiind aproape singurii oameni avuți din zonă”.

Da fapt, Diana Șoșoacă consideră că astfel, cele trei județe din centrul României, ”pe care UDMR-iștii și le arogă ca fiind profund maghiare, instigând la segregare etnică, de fapt sunt locuite în majoritate covârșitoare de români și secui care au fost șterși din istorie și maghiarizați pe o simplă coală de hârtie”.

”Secuii sunt învățați că sunt maghiari, li s-a șters adevărata identitate, fiind dezrădăcinați printr-o înșelătorie istorică”, spune Diana Șoșoacă, arătând că, ”în fapt, majoritatea covârșitoare a secuilor au fond genetic carpato-danubiano-pontic, deci națiunile română și secuiască sunt națiuni surori”.

Faptul este certificat și prin participări istorice ale secuilor, inclusiv în revolte și mai ales în epopeea lui Mihai Viteazul, dar și în alte situații în care românii și secuii au luptat împreună contra opresiunii maghiare din Transilvania.

În concluzie, o lecție de demnitate dată de Diana Șoșoacă în parlament – o lecție de felul celor pe care, din păcate, nu le-am mai auzit din perioada marilor oameni politici Corneliu Vadim Tudor și Adrian Păunescu.

Urmăriți mai jos această fulminantă declarație politică rotită azi de Diana Șoșoacă de la tribuna Senatului.