Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

E oficial: ce restricții intră de azi în vigoare

Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă intră în vigoare astăzi, 14 martie 2021. Ea prevede o serie de restricții. Care sunt acestea.
Sputnik

BUCUREȘTI, 14 mart – Sputnik. Starea de alertă pe teritoriul României a fost prelungită începând de astăzi, 14 martie 2021.

În ședința de miercuri, 10 martie 2021, Guvernul a aprobat propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență – CNSU – privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, iar noua hotărâre intră în vigoare astăzi.

România intră în lockdown? Ce spune premierul Cîțu

Astfel, intervalul orar în care este restricționată deplasarea în afara locuinței se modifică. Ea va fi valabilă între 22.00 și 05.00.

Premierul Florin Cîțu a declarat, la finalul ședinței de Guvern, că aceasta este, din punctul său de vedere, cea mai importantă măsură.

Până acum, interdicția de deplasare în afara locuinței este valabilă între orele 23.00 și 05.00.

Totodată, prin HG se limitează gradul de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, pentru spațiile de cazare dispuse în următoarele localități/zone în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă: Azuga, Bușteni și Sinaia din județul Prahova; dar și în Băile Tușnad, Borsec, Băile Homorod, Harghita-Băi din județul Harghita; Borșa și Cavnic din județul Maramureș; Poiana Brașov, Predeal și Bran din județul Brașov; Sovata din județul Mureș; Vatra Dornei din județul Suceava; Voineasa din județul Vâlcea; Zona Borlova-Muntele Mic, comuna Turnu Ruieni din județul Caraș Severin; Arieșeni din județul Alba; Durău din județul Neamț; Novaci-Rânca din județul Gorj; Păltiniș din județul Sibiu; Stâna de Vale din județul Bihor; Straja din județul Hunedoara, informează antena3.ro.