BUCUREŞTI, 11 mart – Sputnik, Doina Crainic. Cazurile de coronavirus în Italia sunt în creștere și, timp de trei săptămâni, tendința a fost ascendentă, lucru confirmat şi de datele emise în fiecare săptămână de Fundația Gimbe, potrivit Sputnik Italia.
Numărul deceselor a crescut cu +13% după 8 săptămâni, scrie fundația, iar unităţile de terapie intensivă sunt sub presiune în special în 11 regiuni italiene.
Raportul dintre persoanele pozitive și persoanele testate este de 18,2%, potrivit actualizării din 10 martie și, prin urmare, numărul celor pozitivi în prezent a crescut cu +11,1%. La terapie intensivă, cea mai mare creștere a fost de +18,4% față de săptămâna precedentă.
Al treilea val
Nino Cartabellotta, președintele Fundației Gimbe, a spus că este „incontestabil” faptul că suntem „la începutul celui de-al treilea val”, chiar dacă există diferențe semnificative între regiuni.
Faptul că, în unele spitale italiene, activitatea obișnuită a fost suspendată pentru a concentra personalul și secțiile exclusiv asupra pacienților Covid arată că Italia se confruntă cu o nouă urgență.
„Orice interpretare oportunistă a acestor date menită să atenueze măsurile de izolare, în numele unei redresări economice iluzorii a țării, reprezintă o amenințare severă la adresa sănătăţii și vieţii oamenilor”, a declarat Cartabellotta pentru ziarul Repubblica.