Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Turcan, anunț de ultimă oră pentru salariați: mai puțini bani

Ministrul Muncii și Protecției Sociale spune că are în vedere schimbări importante în ceea ce privește Legea Salarizării și a precizat că sunt vizate spre eliminare sporurile acordate arbitrar.
Sputnik

BUCUREȘTI, 10 mart – Sputnik. Salariații din România trebuie să se aștepte la schimbări. Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a explicat că are în vedere eliminarea sporurilor care sunt acordate arbitrar și fără să existe o fundamentare clară, iar nivelul acestora nu va mai putea depăși 20 de procente din salariul de bază.

Impozite 2021: Turcan, anunțul vital pentru toți românii

Turcan a precizat că sunt sporuri create ca artificii ca să crească salariile și că acestea vor fi reduse în sumă fixă, iar acolo unde salariile chiar trebuie să crească, majorarea să se facă pe grila de salarizare. Mai exact, a punctat Turcan, să crească salariul de bază.

”Nu trebuie să inventezi sporuri care mai de care mai năstrusnice, ci mai degrabă ajuți omul să aibă un salariu de bază mai mare. Sunt unele categorii care nu au fost introduse pe grila de salarizare”, a explicat demnitarul potrivit dcbusiness.ro.

Pe această cale, ministrul Muncii și Protecției Sociale a adăugat că a primit de la autoritățile publice locale solicitarea să fie și ei introduși pe grilă, pentru că salarizarea din primării, de exemplu, se face raportat la salariul primarului.

De asemenea, sunt situații în care salarii dintr-o primărie micuță sunt mai mari decât într-o primărie, reședință de județ, uneori chiar mai mari decât în administrația centrală, ceea ce este nefiresc, a subliniat Turcan.

În acest context, Raluca Turcan a spus că așteaptă propuneri de la ministerele Educației, Sănătății, Justiției, Internelor și Apărării pentru a stabili politicile de salarizare pentru domeniile pe care le gestionează.

Dorința demnitarului este ca sporurile să fie strict pe două dimensiuni. Este vorba despre o categorie de muncă extremă, cum ar fi munca la distanțe foarte mari sau în condiții extrem de periculoase și una care să fie de sporuri motivaționale.

”În felul acesta vom avea o lege a salarizării unitare”, a mai explicat Raluca Turcan.