Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Scandal uriaș în educație: Guvernul, acuzat că îi condamnă la sărăcie

Guvernul vrea să emită o Ordonanță de Urgență ce elimină gratuitatea la transport din Legea Educației Naționale, susțin Asociațiile de Elevi din România. Ce spun reprezentanții elevilor.
Sputnik

BUCUREȘTI, 4 mart – Sputnik. Este scandal în învățământ, reprezentanții elevilor spunând că Guvernul României, la inițiativa Ministerului Educației și cu complicitatea Ministerului Transporturilor și Dezvoltării vrea să dea o Ordonanță de Urgență prin care să elimine gratuitățile la transport.

Vacanța elevilor din martie se prelungește - decizia Ministerului Educației

Legea prevede ca elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local și județean, rutier, naval, cu metroul, dar și feroviar, la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

Elevii spun că, la nivel județean, nu au fost încheiate contracte așa cum prevede Legea serviciilor transport public local 92/2007 și în conformitate cu Regulamentul european 1370/2007, acest lucru rezultând la zeci de mii de elevi navetiști care și-au achiziționat din buzunarul propriu abonamente de călătorie, deși ar fi trebuit să beneficieze de ele în mod gratuit.

”La nivel central, autoritățile nu au prevăzut banii necesari în bugetul de stat, fapt ce a urmărit tergiversarea respectării Legii nr. 226/2020. Guvernul, împreună cu consiliile județene au obligația de a pune în aplicare gratuitatea la transport, exact așa cum prevede legea”, susțin asociațiile de elevi potrivit antena3.ro.

Aceștia adaugă că de opt ani de zile sunt aceleași discuții și că scopul Guvernului, în aceste momente, este acela de a pune pe primul loc interesele transportatorilor, fără să țină cont de faptul că elevii au nevoie și de măsuri clare pentru a avea acces la educație.

Elevii acuză Guvernul că, în perioada pandemiei, nu a fost capabil să asigure accesul la educație pentru toți copiii iar acum, când se poate merge fizic la școală, îi obligă să facă eforturi financiare uriașe ori chiar să nu mai meargă la cursuri.

”Este deja destul de clar că și acest Guvern urăște elevii și studenții și îi vrea condamnați la sărăcie” a declarat Andreea-Sabina Spătariu, președinte Asociației Elevilor din Constanța.

Reprezentanții asociației spun că 400.000 de elevi sunt supuși discriminării.