Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Acest stat american recomandă promovarea anti-rasismului la copiii mici

Un cercetător american a analizat programul Departamentului de Educație din Arizona, dezvăluind un conținut care promovează conștientizarea principiilor referitoare la rasă, justiție socială sau „fragilitatea albilor”, program dedicat copiilor mici.
Sputnik

BUCUREŞTI, 3 mart – Sputnik. „Cultura conştientizării” (woke culture) pare să fi „contaminat” Departamentul de Educație din statul american Arizona, dezvăluie Christopher Rufo, directorul Centrului pentru bogăție și sărăcie din cadrul grupului de gândire Discovery Institute. Acesta a postat pe Twitter mai multe extrase din programul despre „echitate și diversitate” destinat în special profesorilor și părinților.

​Programul își propune să combată „persistența prejudecăților rasiale în societatea noastră”. Un prim document sugerează că copiii ar prezenta primele semne de rasism la vârsta de trei luni. La cinci ani ei ar avea deja tendința de a-și selecta prietenii pe baza rasei lor.

​Prin urmare, Departamentul de Educație recomandă părinților să le insufle copiilor „atitudini și acțiuni anti-rasiste” încă de la nașterea lor, astfel încât aceștia „să nu absoarbă prejudecățile din lumea înconjurătoare”. Un alt text postat pe site afirmă că „toţi oamenii albi sunt albi în contextul unei societăți care continuă să dezavantajeze oamenii de culoare”.

Influența mişcării Black Lives Matter

Alte documente definesc conceptele de „rasism sistemic”, susținând că albii își neagă propriul rasism pentru „a-și atenua o parte din fragilitatea lor albă”. Textul explică cum trebuie „schimbat ceea ce înseamnă a fi alb” și să fie insuflată o „identitate albă antirasistă”.

​Printre lecturile recomandate de departament sunt cele ale lui Kimberlé Crenshaw, căruia i se atribuie conceptul de „intersecționalitate”, denotând stratificarea societății bazată pe sexism și rasism. Este recomandată și cartea lui Patrisse Cullors, unul dintre fondatorii mișcării Black Lives Matter.

Christopher Rufo își încheie postarea adresându-se guvernatorului statului Arizona, republicanul Doug Ducey, căruia îi cere efectuarea unei anchete cu privire la acest program pe care îl consideră „profund ideologic, anti-științific și absurd din punct de vedere moral”.