BRUXELLES, 1 mar – Sputnik. Reacția premierului Benjamin Netanyahu după explozia de la bordul navei israeliene a fost de a acuza Teheranul că se află în spatele incidentului. Explozia a avut loc joi pe nava MV Helios Ray, care plecase din portul saudit Dammam cu destinaţia Singapore. Deflagraţia a cauzat două găuri mari în pereţii navei.
Iranul a respins însă astăzi acuzaţiile lansate de premierul israelian: ''Respingem ferm această acuzaţie'', a spus Saeed Khatibzadeh, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe iranian.
''Securitatea Golfului Persic este extrem de importantă pentru Iran şi nu le vom permite (israelienilor) să răspândească teamă în regiune prin asemenea acuzaţii. Regimul sionist ştie foarte bine că răspunsul nostru la chestiunile de securitate este mereu ferm şi precis'', a continuat reprezentantul diplomaţiei iraniene, adăugând că Israelul este sursa instabilităţii din regiune.
Dar disputa dintre cele două state nu pare a se opri la declarații. Benjamin Netanyahu a declarat pentru postul de radio Kan nu doar că el consideră Iranul responsabil pentru explozie, ci și că Israelul va riposta.
''Ştiţi care este politica mea. Iranul este cel mai mare inamic al Israelului. Sunt decis să ne apărăm. Îi lovim (pe iranieni) peste tot în regiune'', a amenințat Netanyahu.
Postul de radio Kan a precizat că interviul cu premierul Benjamin Netanyahu fusese înregistrat duminică noaptea, înainte ca Siria să acuze Israelul de lansarea unor rachete asupra părţii de sud a Damascului. Israelul nu a confirmat informaţia, dar anterior a anunţat că lansează frecvent acţiuni militare împotriva transporturilor iraniene de arme din interiorul Siriei.
Calendarul atacurilor cu rachete asupra Siriei indică însă o legătură cu explozia de la bordul navei israeliene, semn că Israelul a trecut la ripostă.
Nici Iranul nu se lasă mai prejos, el promițând din luna noiembrie că va da un răspuns ''calculat'' la uciderea unui expert de-ai săi în domeniul nuclear, de care a acuzat Israelul. Desigur că Guvernul israelian a respins aceste acuzaţii, așa cum și Iranul a respins acum acuzațiile Israelului referitoare la explozia de pe navă.
În continuare, este de așteptat că ostilitățile vor continua între părțile aflate în conflict, deocamdată însă sunt doar lovituri chirurgicale care nu iau proporții grave.