Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Rareș Bogdan și PNL, călcați în picioare de Emanuel Ungureanu USR!

Se confirmă informația noastră ”din interior” – impostura și parvenitismul lui Rareș Bogdan a enervat multă lume din USR și PNL! Acum a reacționat dur, în stilul său direct, deputatul Emanuel Ungureanu, care îl desființează pe euro-malagambist
Sputnik

BUCUREȘTI, 1 mart – Sputnik. Cel mai dur atac la  Rareș Bogdan a fost lansat de Emanuel Ungureanu, cel mai activ deputat în domeniul medical.

Ungureanu denunță ”Incredibila IPOCRIZIE a lui Rareș Bogdan”, în contextul în care ”Spitalele României au fost jefuite crunt în ultimii ani, ca mai toate instituțiile de stat în general, Apele Române, Hidroelectrica, Electrica S.A etc.” – iar o mare parte din vină o au liberalii.

”Oriunde și-au putut planta oameni în consiliile de administrație, peneliștii au furat de au rupt”, acuză Emanuel Ungureanu.

În privința lui Rareș Bogdan, deputatul USR de Buzău spune că europarlamentarul PNL a fost acționar ”până mai ieri la firma Trend Communication prin care a deținut și un ziar din Cluj-Napoca”.

”Prin această firmă Rareș Bogdan a mâncat bani frumoși de la mai multe instituții de stat printre care și de la  Spitalul Județean Cluj”, scrie Ungureanu, prezentând și dovada - un răspuns primit la o interpelare din luna mai a anului trecut, ”răspuns semnat de omul protejat de PNL Cluj-Napoca, fostul manager al Spitalului Județean Cluj, Petrică Șușca”.

Rareș Bogdan, făcut praf de un cunoscut ziarist: ”Larvă de la Cluj spăla cadavre politice”
Documentul se referă la ”sumele pe care le-a alocat Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj Napoca pentru publicitate în ultimii 5 ani” – și în care firma lui Rareș Bogdan apare de cele mai multe ori, obținând cea mai mare parte din sumă (circa 90%!), peste 120.000 RON,  în 2017, 2018, 2019.

Inutil să amintim ce uragan era la gura lui Rareș Bogdan contra subfinanțării sistemului sanitar de către guvernul PSD… în timp ce el punea mâna pe banii SJU Cluj!

”De aceea atacă Rareș Bogdan pe unde poate conducerea USR și miniștri USR-PLUS din actualul guvern, pentru că le-am închis robinetul cu bani și le dăm afară managerii de spitale care îi umpleau de lovele”, scrie acum Ungureanu.

Și, o promisiune – ”Până vor reface alianța lor dragă cu PSD, peneliștii vor avea viață grea cu noi”.

”Nu îi mai lăsăm la furat, așa cum am promis. Asta este viața. Gata cu hoțiile!”, scrie Emanuel Ungureanu pe Facebook.  

Iar deputatul NU se oprește aici, ci postează o anchetă realizată de Andreea Sava (Antena 3) și de cunoscuta jurnalistă de investigații Sorina Matei, în ”Libertatea”.

”Recomand în prealabil să consumați și ceva pentru senzație de vomă”, încheie, pentru moment, deputatul Emanuel Ungureanu fulminantul său text.

Rareș Bogdan și PNL, călcați în picioare de Emanuel Ungureanu USR!

***

Rareș Bogdan NU a avut tupeul să-i răspundă încă lui Emanuel Ungureanu printr-o postare argumentată pe Facebook, însă a dat o declarației agenției ”Știri pe surse”, în care îi urează deputatului USR ”mai puține supărări şi frustrări”.

”Îi recomand cu maximă căldură Domnului Ungureanu să citească mai mult decât titlurile de presă, să citească şi declaraţiile, spusele sau postările mele, dacă doreşte şi are timp”, declară Rareș Bogdan.

Așa cum am arătat, referirile lui Emanuel Ungureanu nu sunt la „titluri”, ci la anchete ale unor jurnaliști de investigații de prima rang.