Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Ambasada SUA găzduiește un mesaj radical antiromânesc: ”Transilvania nu aparține României”

Neglijență sau toleranță? Ambasada SUA permite ca pe pagina sa oficială să fie postat un mesaj radical împotriva statutului național și unitar România, postat de un personaj cunoscut
Sputnik

BUCUREȘTI, 28 feb – Sputnik. Ambasada SUA publică o declarație pe cât de aberantă, pe atât de susceptibilă de interese personale a președintelui Joe Biden -  ”Crimeea aparţine Ucrainei”.

Reacția Rusiei la declarația făcută de UE privind podul Crimeea - detalii

Aberația este evidentă, pentru că există, așa cum toată lumea știe, actul de voință clară al populației peninsulei – referendumul de reunire cu Rusia – precum și statutul de autonomie al Crimeii, care dădea dreptul populației să procedeze la un asemenea referendum și la o decizie în conformitate cu voința populației, în cel mai propriu sens al principiului subsidiarității.

Pe de altă parte, Joe Biden a fost și este implicat în mega scandalul de corupție, trafic de influență și presiuni asupra conducerii Ucrainei pentru a acoperi afacerile dubioase ale fiului său în țara est europeană – precum și modul în care acesta a fost instalat într-o funcție la Kiev, beneficiind de avantaje uriașe.

Grupuri de presiune din SUA au blocat ancheta, cerută chiar de președintele Donald Trump – și, în acest fel, i s-a netezit drumul lui Biden către Casa Albă!

Am reamintit aceste date, pentru că în acest context, un clujean, Adrian Ioan Ferenț, a publicat un comentariu absolut scandalos, pe care cei ce au grijă de pagina de Facebook a Ambasadei SUA nu l-au șters! Și nici Facebook nu a reacționat, deși altfel blochează patrioți români  - Dan Chitic, Oana Lovin, Diana Șoșoacă, Iosefina Pascal, Iulian Capsali, Constantin Gheorghe, Dan Diaconu, Bogdan Duca etc.  

Iată textul cu pricina, pe care l-am lăsat întocmai, fără corecturi:

”Transilvania a fost invadata de armata romina la 13 noiembrie in Vinerea Neagra si au organizat adunarea de la Alba Iulia pe 1 decembrie 1918. Transilvania nu apartine Rominiei cea mai Corupta si Saraca tara din Europa”.

Precizăm că autorul este un cunoscut cercetător în fizică, cuantică și matematică, a descoperit o teorie a Gravitației, o Teorie a evoluției și susține că este ”primul din lume care a scris Ecuații de transdisciplinaritate”. Este profesor la Colegiul Augustin Maior din Cluj.

Viața lui a fost marcată de o tragedie, mama sa murind în urmă cu 4 ani, profesorul acuzîndu-i pe medici pentru asta… dar și SRI-ul!

”Mama mea a fost ucisă în spital de medici de la UMF ‘Iuliu Hatieganu’ și SRI în urmă cu 4 ani în Cluj-Napoca, România”, scrie Ferent, care a intentat un proces penal împotriva medicilor.

Dincolo de drama vieții cercetătorului și de fascinantele sale studii, atacurile la România nu pot fi susținute pe o pagină de socializare atât de influentă cum este cea a Ambasadei SUA. Mai ales într-un context – cel al Crimeii - în care atitudinea SUA este aberantă și scandaloasă.

Ambasada SUA găzduiește un mesaj radical antiromânesc: ”Transilvania nu aparține României”