Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Turcan confirmă șarlatania din Parlament – au înșelat românii

Ministrul Muncii dă în vileag că toată tevatura cu ”pensiile speciale” a fost doar o înșelăciune – și nu spune un cuvânt de tăierea veniturilor uriașe ale parlamentarilor și a subvențiilor pentru partide
Sputnik

BUCUREȘTI, 27 feb – Sputnik. Cine a crezut că partidele parlamentare au de gând să umble la pensiile speciale adevărate s-a înșelat!

Tot circul cu ”pensiile speciale ale parlamentarilor” fost doar pentru a înșela lumea, sacrificând 1% pentru a păstra… 99% din pensii, plus veniturile mari ale parlamentarilor în funcție – și subvențiile uriașe ale partidelor.

Asta se confirmă și prin declarația de azi a ministrului Muncii, Raluca Turcan, care recunoscut că NU există o formulă clară, discutată în Coaliție, pentru eliminarea acestora, așa cum s-au lăudat anterior, înșelând lumea!

Turcan a spus azi că ar exista ”mai multe variante pentru eliminarea pensiilor speciale”, iar pentru asta se va face un ”grup de lucru”,  deci vor fi îngropate după metoda clasică – grupuri și comisii!

”Avem șase alte legi speciale, cu excepția celor ocupaționale din sectorul de apărare și ordine publică, unde există inechități destul de mari și aici mi-aș dori să văd acțiunea politică parlamentară a tuturor celor care s-au concentrat pe pensiile parlamentarilor, pentru că avem aproximativ 9.600 de beneficiari de pensii speciale care au pensia medie de aproximativ 9.500 de lei”, spune Turcan.

Raluca Turcan spune că în Coaliție ”s-a anunțat” un grup de lucru pe această temă, pentru a se face o propunere legislativă, dar că e nevoie de votul Parlamentului. De parcă nu tot aceleași partide au majoritatea!

”Noi vom avea la dispoziție câteva variante de abordare a pensiilor speciale, însă ține de votul Parlamentului, pentru că lucrul acesta se face prin proiect de lege, dezbatere parlamentară și mi-aș dori să se întâmple cât mai repede”, spune Turcan, arătând că ”La nivelul coaliției s-a anunțat un grup de lucru pe pensii speciale și în acest grup de lucru noi vom trimite variantele făcute de minister”.

Continuând ipocrizia, Raluca Turcan a adus aminte că sunt 4,9 milioane de pensionari din sistemul public de pensie cu o pensie medie de 1.500 de lei, iar dintre aceștia, aproximativ 2,5 milioane trăiesc sub pensia medie.

Ori, aceeași Raluca Turcan este cea care NU pune în aplicare legea de creștere a punctului de pensie, ținând în sărăcie acești pensionari!

Asta în condițiile în care Turcan, Coaliția de guvernământ și PSD NU spun un cuvânt de tăierea subvențiilor partidelor parlamentare, sume uriașe, de sute de milioane de euro pe an – și nici a veniturilor mult mărite ale parlamentarilor în funcție!

Practic, partidele au vrut să înșele populația că au tăiat pensiile speciale, lovind în foții parlamentari, beneficiari ai unor indemnizații mult mai mici decât plusul pe care și-l încasează cei în funcție! Adică au tăiat indemnizații în medie de 4000 de lei – atenție, prevăzute în toate parlamentele din statele UE! – dar nu s-au atins de indemnizațiile proprii de 11.000 de lei și de sumele forfetare nesimțite de 22.000 de lei! Și nici de subvențiile uriașe pentru partide, o practică discriminatorie față de partidele neparlamentare. 

Pe scurt, despre asta e vorba – partidele parlamentar înșală românii cu afirmații de tipul ”am făcut ce am promis, am tăiat pensiile speciale!”. O minciună și o șarlatanie!