BUCUREŞTI, 18 feb – Sputnik. La o lună după ce a părăsit Casa Albă, Donald Trump a fost contactat de postul TV Fox News, în urma morţii celebrei gazde de radio Rush Limbaugh, o personalitate conservatoare de dreapta care a realizat emisiuni de radio timp de mai bine de patru decenii.
Descriindu-l pe Limbaugh drept „o persoană unică”, ce avea „o perspectivă extraordinară” și „un talent excepţional”, fostul președinte a profitat de ocazie pentru a se referi din nou la ultimele alegeri prezidenţiale.
„Rush era convins că am câștigat, la fel [sunt] și eu. Cred că am câștigat în mod covârşitor”, a declarat Donald Trump telefonic pentru Fox News, adăugând: „Nu cred că acest lucru i s-ar fi putut întâmpla unui democrat, ar fi fost revolte peste tot”.
„Nu avem același sprijin la unele niveluri ale sistemului republican, dar avem oameni minunaţi ca republicani. Rush a ştiut că am câștigat. Era foarte supărat cu privire la acest lucru”, a subliniat Trump.
„Mişcarea noastră abia a început”
Achitat pe 13 februarie de Senatul SUA, care l-a judecat pentru „incitare la insurgență” în evenimentele de la Capitoliu, Donald Trump a promis „să continue” să lupte pentru şi să apere „măreţia Americii”.
„Mișcarea noastră magnifică, de importanţă istorică și patriotică, Make America Great Again, abia a început”, a declarat Trump într-un comunicat de presă, în care a criticat din nou „vânătoarea de vrăjitoare” care a fost desfăşurată împotriva sa.