Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

Pfizer a rămas în urmă cu 10 milioane de doze de vaccin

Uniunea Europeană nu a primit încă de la Pfizer circa 10 milioane de doze de vaccin pentru COVID-19, acestea trebuind să ajungă în decembrie
Sputnik

BRUXELLES, 17 feb – Sputnik. Întârzierea vaccinării în UE ia cote dramatice. Astfel, numai Pfizer a întârziat livrarea a 10 milioane de doze de vaccin pentru UE, care trebuiau deja livrate din decembrie anul trecut. Această cantitate înseamnă însă o treime din totalul livrărilor de vaccin la care s-a obligat Pfizer.

Croația vrea să cumpere vaccinul rusesc ”Sputnik V” fără să mai aștepte după UE

Pe lângă Pfizer, și livrările de la AstraZeneca și Moderna sunt în întârziere, ceea ce afectează calendarul vaccinărilor în toată Uniunea.

Până la jumătatea săptămânii trecute, Pfizer a livrat în UE 23 de milioane de doze de vaccin COVID-19 pe care l-a dezvoltat împreună cu firma germană BioNTech. Livrările au fost cu aproximativ 10 milioane de doze mai puțin decât promisese Pfizer să furnizeze până la jumătatea lunii februarie.

Pfizer a refuzat să comenteze, spunând că programele livrărilor sunt confidențiale.

Oficialii UE au declarat că Pfizer s-a angajat să livreze 3,5 milioane de doze pe săptămână de la începutul lunii ianuarie, pentru un total de 21 de milioane de doze până la jumătatea lunii februarie.

Vaccinul Pfizer / BioNTech a fost aprobat pentru utilizarea în UE pe 21 decembrie. A doua zi, BioNTech a declarat că fi vor livrate către UE 12,5 milioane de doze până la sfârșitul lunii, însă doar aproximativ 2 milioane din aceste doze din decembrie au fost livrate.

O nouă variantă a COVID-19, capabilă să reziste vaccinurilor, depistată în mai multe țări

UE are două contracte cu Pfizer pentru furnizarea a 600 de milioane de doze de vaccin.

În perioada cuprinsă între 30 ianuarie și 16 februarie, UE a dat undă verde pentru 57 de solicitări de export de vaccin către 24 de țări, inclusiv Marea Britanie și Emiratele Arabe Unite (EAU), a declarat astăzi o purtătoare de cuvânt a Comisiei.

Înainte de înființarea unei scheme de monitorizare, blocul exportase deja milioane de vaccinuri în Israel, Marea Britanie și Canada, în principal produse de Pfizer, potrivit datelor vamale citate într-un document al UE.

În medie, țările UE au vaccinat doar aproximativ 5% din populațiile lor, fiind depășite de Israel, SUA și de Marea Britanie.

Tocmai pentru a depăși acest blocaj, Ungaria a apelat la vaccinul rusesc Sputnik V, iar Croația urmează să facă același lucru.