Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Cutremur masiv în Japonia: situația centralelor nucleare

Presa niponă prezintă detalii noi după cutremurul de 7,3 grade pe scara Richter care a zguduit ieri, 13 februarie 2021, Coasta de Est a Japoniei, afectând capitala Tokyo și zona centralei Fukushima.
Sputnik

BUCUREȘTI, 14 feb – Sputnik. Cutremurul de sâmbătă, 13 februarie 2021, cu magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter care s-a produs în Japonia, în largul Coastei Tohoku nu a rămas fără urmări.

VIDEO: Cutremur foarte puternic în Japonia - Tokyo, afectat!

Peste 130 de persoane au fost rănite. Nici un tsunami nu a însoțit cutremurul și nu s-au găsit probleme la centralele nucleare din regiunea afectată, scrie japantimes.co.jp.

Din fericire, nu au fost raportate decese.

Mai multe case și clădiri au fost avariate și cel puțin 240 de persoane din prefecturile Miyagi și Fukushima s-au adăpostit temporar în centrele de evacuare.

În Fukushima, au fost înființate aproximativ 70 de asemenea centre și, potrivit prefecturii, acolo se adăposteau 203 persoane.

După producerea cutremurului de 7,3 grade pe Richter au avut loc mai multe cutremure mai mici, cu magnitudini cuprinse între 3 și 5 grade în largul orașului Fukushima.

Cutremurul a fost resimțit în zone extinse din Japonia, la nord până la Hokkaido și la vest până la regiunea care include Hiroshima.

Seismul este considerat de specialiștii niponi drept o replică a cutremurului ucigaș produs în anul 2011 care a declanșat un tsunami masiv în zonă.

Cel din 2011 a avut magnitudinea de 9,0 grade pe scara Richter.

Pentru specialistul japonez Kenji Satake, replica venită 10 ani mai târziu nu este surprinzătoare.

Reamintim că, în data de 11 martie 2011, cutremurul cu magnitudinea de 9,0 grade pe scara Richter a zguduit regiunea, iar dezastrele produse au determinat, ulterior, tripla topire a centralei nucleare nr. 1 din Fukushima.