Ori, conform PSD, această rezolvare ar ține de legea pentru desființarea SIIJ urmată, desigur, de revenirea dosarelor magistraților la DNA, așa cum era până la înființarea SIIJ! Interesantă teorie, nu?...
Adică exact cum acuza USR că OUG 13, legile Justiției, grațierea sunt „pentru Dragnea” – dar acum ar fi o lege… pentru Dan Barna!
Iată ce afirmă PSD: ”La doar o zi după avizul negativ al CSM, politrucul Stelian Ion a pus rapid pe masa Guvernului proiectul desființării Secției Speciale pentru infracțiunile din justiție!”.
”Atât de mare este disperarea la USR încât intră politic, cu tancul, peste opinia și voința magistraților!”, scrie PSD, subliniind, atenție – ”Barna crede că prin asemenea manevre scandaloase își poate rezolva cumva dosarul penal deschis la DNA”.
Și, în final, un îndemn specific pentru discursul politic: ”Barna, jos labele de pe Justiție!”.
Cert este că insistența în privința blocării și desființării acestei SIIJ este remarcabilă – și ridică multe întrebări.
Aceeași insistență a manifestat-o un fost ministru al Justiției, beneficiar al unei înțelegeri cu celebrul Portocală, într-un dosar major, care a vizat personalități de prim rang din România – dar și din străinătate. Chiar e ciudat cum „Portocală” rezistă cu stoicism (și onoare!) și nu spune nimic despre asta.
Pe de altă parte, nici PSD nu cred că va insista prea mult pe această temă – pentru că minim doi lideri, Ciolacu și Grindeanu, au fost tratați cu multe menajamente de procurorii DNA, Ciolacu de însăși unitatea de elită de la Ploiești!
Deci, cred că are dreptate activista pentru democrație Oana Lovin, când aruncă întrebarea: ”PSD și AUR aveți de gând să apărați SIIJ și să opriți distrugerea integrală a justiției sau vorbim și azi de Șoșoacă???”.
Eu cred că și mâine și pe termen mai lung, tot de Diana Șoșoacă vom vorbi. Pardon, de senatorul Diana Șoșoacă, pentru că merită acest titlu prin preocupările sale concrete, nu doar legate de activități sporadice pe Facebook.
Bune și acelea… dar numai dacă NU rămân doar acolo.