BUCUREȘTI, 10 feb – Sputnik. Reacție șocantă a primarului Sectorului 1, după ce presa a relatat decizia unui procuror SIIJ de a dispune renumărarea voturilor de către poliție!
Clotilde Armand scrie un text în care se felicită singur pentru că… Sputnik a relatat decizia procurorului – deși, de această dată, noi am relatat evenimentul DUPĂ alte agenții, cum ar fi G4Media, citată în text!
Iată cum interpretează Armand: ”Când scrie presa lui Putin că "ți-a dat lovitura" înseamnă că faci foarte bine ceea ce faci și ești pe drumul cel bun”.
”Atenție! Vor urma râuri de calomnii și de minciuni despre mine în zilele următoare prin presa sponsorizată ani de zile de fostele administrații roșii ale Bucureștiului. Nu le băgați în seamă”, scrie Clotilde Armand.
Mai mult, Clotilde Armand, acuzată de mult timp de tot felul de combinații în urma cărora statul român a pierdut, spune acum că va fi atacată pentru că ”am avut curajul să scutur cuibul lor de infractori mufați la banii publici, mafia gunoaielor și mafia imobiliară”.
Oana Lovin, cunoscuta activistă pentru democrație și influencer, îi dă imediat o replică primarului: ”De câte ori presa semnalează derapajele și problemele Clocotildei, aceasta spune același lucru, că e un semn bun, că face ea ceva bine și de asta o atacă ciuma roșie și Putin”.
”Mai diversificați textele madam Clocotild, deja e patetic. Ce naiba, toată lumea e cu rușii numai dumneavoastră sunteți cu guadalupenii? Râde lumea”, o ironizează Oana Lovin pe Clotilde Armand.
Oana Lovin îi aruncă în față primarului: ”Manipulează grosolan, încercând minimizarea faptului că s-a cerut renumărarea voturilor de la Sectorul 1, arătând un articol din Sputnik și ignorând cu desăvârșire toată presa de la G4Media până la Adevărul, până la Declic (platformă haștagistă), care a spus la unison același lucru”.
”Rușinică Clocotildo, atât de proști crezi că sunt votanții tăi?”, scrie Oana Lovin, cerând să se dea share pe pagina ”Clocotildei, să vadă susținătorii ei cum îi ia madama la mișto”.
Reamintim că procurorul Sorin Iașinovschi de la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a dispus ieri renumărarea voturilor de la alegerile locale din Sectorul 1!
”Procurorul SIIJ a dispus, printr-o ordonanță de delegare, ca Poliția București să renumere toate voturile de la alegerile locale din Sectorul 1 din București, câștigate de Clotilde Armand în dauna lui Dan Tudorache”, au transmis G4Media, DC News, Sputnik, Antena 3 etc.