Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

România ar putea produce Sputnik V la Cantacuzino?

România nu exclude producerea vaccinului rusesc Sputnik V la Institutul Cantacuzino, însă sunt examinate mai multe variante.
Sputnik

BUCUREȘTI, 6 feb – Sputnik. România ar putea produce unul din vaccinuri la Institutul Cantacuzino, iar unul din variantele examinate este Sputnik V, potrivit unei declarații făcute astăzi de premierul Florin Cîțu.

Serbia se îndreaptă cu pași hotărâți spre vaccinul Sputnik V

Fiind întrebat dacă România a demarat discuții pentru procurarea vaccinului rusesc Sputnik V, așa cum a procedat Ungaria și urmează s-o facă Cehia, premierul român a declarat că astfel de discuții nu există, însă se examinează posibilitatea producerii unuia din vaccinuri la Institutul Cantacuzino.

„Nu, am avut o comunicare cu Comisia Europeană, vom face un lucru mult mai bun. Vom încerca să producem vaccinul la noi în România, la Cantacuzino”, a declarat premierul român, după administrarea celei de-a doua componente a vaccinului împotriva COVID-19.

Potrivit lui Cîțu, autoritățile române examinează mai multe variante, fără a preciza expres care ar fi varianta cea mai probabilă.

„Vom vedea ce vaccin vom produce dar asta este varianta pe care mergem noi”, a subliniat Cîțu.