Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Ultimele cifre privind vaccinarea în România – date oficiale

Dr. Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților Privind Vaccinarea, a prezentat astăzi, într-o conferință de presă ținută la Palatul Victoria, situația vaccinării în România.
Sputnik

BUCUREȘTI, 2 feb – Sputnik. Dr. Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților Privind Vaccinarea a anunțat astăzi că aproape un milion de doze din vaccinurile Pfizer și Moderna au ajuns până acum în România, și anume 948.149 de doze de la Pfizer și 36.000 de la Moderna.

În timp ce România refuză vaccinul rusesc, Germania ia în calcul folosirea Sputnik V

Oficialul român a mai anunțat că 574.544 de români sunt programați în acest moment la vaccinare, iar dintre persoanele vaccinate cu prima doză, 79% sunt persoane vulnerabile, adică peste 65 de ani, bolnavi cronici, persoane cu handicap și rezidenți ai unor centre sociale.

Valeriu Gheorghiță a vorbit și despre al treilea vaccin împotriva COVID-19 aprobat oficial în UE, și anume cel produs de AstraZeneca, precizând că autoritățile din România vor decide care sunt categoriile eligibile pentru administrarea acestui vaccin pe care alte țări europene nu îl recomandă celor de peste 65 de ani.

Din cele 948.149 de doze Pfizer recepționate până acum de România, peste 700.000 au fost distribuite către centrele de vaccinare, a mai arătat medicul Valeriu Gheorghiță, care a adăugat că în acest moment, 164.000 de doze de vaccin Pfizer sunt în stoc în țara noastră.

El a anunțat de asemenea că România va primi o nouă tranșă de vaccinuri Pfizer în săptămâna 8-15 februarie, și anume un număr de 163.800 de doze.

În ceea ce privește vaccinurile produse de Moderna, 36.000 de doze au ajuns până în acest moment în România, stocul disponibil fiind de 36.000 de doze, iar începând cu data de 3 februarie se va face distribuția acestora.

România are în acest moment 578 de centre de vaccinare deschise la nivel național, iar alte 180 de centre de vaccinare urmează să fie deschise în luna februarie.

Oficial: cât durează IMUNITATEA după prima și a doua doză, pentru 3 variante de vaccin

În rândul persoanelor vaccinate s-au înregistrat 1.880 de reacții adverse comune și minore, a prezentat alte date Valeriu Gheorghiță. El a arătat că 1.826 de doze de vaccin au fost aruncate până acum din diverse motive, cum ar fi deteriorarea flacoanelor, temperatură necorespunzătoare, ceea ce reprezintă un procent de 0,24% din totalul de doze distribuite.

În rândul cadrelor didactice, peste 27.000 de persoane, adică 14% dintre cei care și-au exprimat dorința, au fost vaccinate, iar 110.000 de cadre didactice sunt programate la vaccinare.

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății și vicepreședintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea, a anunțat în cadrul aceleiași conferințe de presă că România urmează să doneze, în perioada următoare, 200.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19 Republicii Moldova.