BUCUREȘTI, 2 feb – Sputnik. Sistemul actual de asigurări de sănătate funcționează sau nu corespunzător? Iată o întrebare la care a răspuns Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din București. Potrivit acesteia, în paralel cu evaluarea imediată și măsuri care presupun în primul rând siguranța actului medical în spitalele din București, ar trebui făcută o reformă adevărată și că ar trebui să acceptăm cu toții faptul că sănătatea costă și că sistemul de asigurări de sănătate din România trebuie restructurat.
Președintele Colegiului Medicilor București susține că trebuie să se facă o diferență clară între sistemul de asigurări de sănătate și cel de asigurări sociale.
”Trebuie să acceptăm că este nevoie de finanțare reală acum. Este foarte bine să facem spitale regionale, să construim, dar până vor fi gata aceste spitale, trebuie să nu ne mai întâlnim cu situații regretabile și tragice ca cele cu care ne-am confruntat în ultimul an”, a declarat Poiană, potrivit rohealthreview.ro.
Aceste afirmații au fost făcute în cadrul conferinței-dezbatere „Spitalele din România ÎNCOTRO? Actul Medical vs. Infrastructură”, organizat de Colegiul Medicilor din România, în contextul tragediei incendiului de la Institutul ”Matei Balș”, care a avut loc vineri dimineață, 29 ianuarie 2021.
Vlad Voiculescu desființează Casa Națională de Asigurări de Sănătate?
În luna decembrie a anului trecut, Vlad Voiculescu, pe atunci doar ministru propus al Sănătății, excludea ipoteza desființării Casei Naționale de Asigurări de Sănătate ori a privatizării sistemului public de sănătate. El spunea, însă, că trebuie atrași cât mai mulți bani în sistem.
Acesta a declarat că vor fi evaluate diverse măsuri, de la asigurări complementare până la pilotarea diverselor altor mecanisme de finanţare, pentru a atrage mai mulţi bani în sistem şi a eficientiza, pentru a asigura performanţa instituţiilor care prestează servicii medicale în România, indiferent că este vorba de medicină de familie, de medicină de ambulatoriu sau spitale.
Afirmația a fost făcută în cadrul audierilor din comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
De asemenea, Voiculescu a exclus varianta unei privatizări a sistemului de sănătate.
USR dorea desființarea CNAS
În anul 2019, deputatul USR Claudiu Năsui acuza faptul că România are un sistem de asigurări de sănătate bazat pe un monopol de stat și a spus că, atunci când monopolul nu merge, se strică tot sistemul.
Soluția propusă de acesta era de desființare a CNAS.
”CNAS trebuie să dispară și românii trebuie să aibă dreptul să-și aleagă propriul asigurator de sănătate”, a explicat Năsui, potrivit Sputnik.
Lucian Duță, fost președinte al CNAS, a precizat, însă, că o asemenea măsură ar fi în dezavantajul celor săraci.
”Închipuiți-vă un sistem de sănătate în care cei cu salarii minime pe economie ar trebui să cumpere polițe de asigurare de la asiguratorii privați, în baza a 10,7% din salariul de câteva sute de euro! Este evident că ar rămâne pe dinafară, exact ca în sistemul american în care scapă cine poate!”, a precizat Lucian Duță.