Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

George Simion, incendiar: ”Majoritatea banilor sunt sifonați!”

Dezvăluiri și declarații incendiare ale co-președintelui AUR despre sistemul de Sănătate și intențiile adevărate ale celor care conduc
Sputnik

BUCUREȘTI, 1 feb – Sputnik. George Simion, copreședintele AUR, a fost invitat de cunoscuta jurnalistă Oana Stancu, la Antena 3.

Simion s-a dezlănțuit, aducând acuzații extrem de grave sistemului de Sănătate, axate pe o situație șocantă: nu se face nicio investiție, banii grei plătiți de români prin impozite și asigurări sunt, în mare parte ”sifonați”.

”Câți mai trebuie să moară? Nu se face nicio investiție, nu se construiește niciun spital nou și majoritatea banilor pe care românii îi plătesc sunt dirijați, ca să nu zic sifonați, către marile companii farmaceutice care storc din România tot ce pot”, a declarat liderul AUR.

Diana Șoșoacă, mesaj fulminant: „Trădătorii să dispară, i-aș trimite la Canal pe toți!”
Pe de altă parte, Simion atrage atenția – ”Sănătatea parcă era un domeniu important... Eu sunt nou în politica asta partinică”, a spus Simion, mărturisind cu tâlc: ”Nu înțeleg sau nu vreau să înțeleg ce zic acești domni, care aruncă pisica unii la alții, ba PSD, ba PNL, cei care s-au rotit la guvernarea acestei țări în ultimii 30 de ani”.

În acest sens, Simion acuză fostul manager de la Matei Bal, de exemplu: ”Există un manager la ”Matei Balș”, domnul Streinu a lăsat pe cineva în urmă”.

În privința actualului ministru, Simion spune ”am fost într-un dialog azi cu Vlad Voiculescu să văd dacă are soluții. Am venit cu niște soluții, așa cum m-a dus pe mine capul și cum m-au sfătuit pe mine oameni”.

”Sunt aceiași oameni care ne conduc de 31 de ani, incluzându-l și pe Vlad Voiculescu”, a mai spus el. ”M-am dus cu soluții la Voiculescu. Vrem să construim un spital - nu avem de ce să luăm 4 milioane de euro din banii românilor, din bugetul de stat, pentru activitatea noastră politică. Nu vrem să îi luăm. E o situație de criză, domnul Iohannis s-a dus la schi, de 6 ani e la schi, noi vrem să facem ceva. Avem acei patru milioane, n-o să-i folosim pentru AUR și vrem să construim un spital”.