Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

AUR, decizie fermă pentru demiterea ministrului Sănătății

Alianța pentru Unirea Românilor nu stă la discuții, a decis, fără echivoc, cum va acționa în cazul ministrului Vlad Voiculescu.
Sputnik

BUCUREȘTI, 1 feb – Sputnik. Unul dintre cei mai valoroși parlamentari din noul val, deputatul Dan Tănasă (AUR) a anunțat decizia privind votul la moțiunea care îl vizează pe ministrul Vlad Voiculescu.

”Cu siguranță vom vota o moțiune împotriva ministrului Voiculescu”, a declarat Tănasă în emisiunea Subiectiv de la Antena 3.

Cunoscut ca ziarist și aprig militant pentru drepturile românilor din Harghita și Covasna, deputatul Alianței pentru Unirea Românilor a punctat ”ipocrizia PNL”.

”Remarc ipocrizia PNL care vorbește de parcă acum s-a instalat (Voiculescu) -  PNL l-a adus la conducerea României pe individul care a afirmat că Sănătatea și Educația nu sunt priorități în România“, a declarat deputatul AUR.

Reamintim că PSD a anunțat azi, prin președintele Marcel Ciolacu, că lunea viitoare va depune o moțiune simplă pentru demiterea lui Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății.