BUCUREȘTI, 30 ian – Sputnik. Autoritățile, în frunte cu președintele, premierul, ministrul Sănătății și primarul Capitalei nu își asumă nicio răspundere, nicio vină pentru tragedia de la Matei Balș.
Ori, din date rezultă posibilitatea ca explozia să se fi datorat prezenței unor aeroterme aduse pacienților din cauza frigului în care aceștia erau ținuți! Ceea ce duce la învinovățirea primarului General și a premierului pentru lipsa furnizării agentului termic la spitalul ”Matei Balș”.
Cunoscutul avocat Gheorghe Piperea îl acuză pe Nicușor Dan că ”a mințit pe față că spitalul Balș avea căldură”, și vorbește de demiterea acestuia prin referendum!
”Ministrul Sănătății și „comandantul acțiunii” nu pot fi demiși decât de premier (individual) sau de Parlament (prin moțiune de cenzură) - dar primarul general al Capitalei, care a mințit pe față că spitalul Balș avea căldură, poate fi demis prin referendum”, spune Piperea.
Pentru asta, arată avocatul, ”sunt necesare 450 de mii de semnături”.
Pe de altă parte, Piperea atrage atenția bucureștenilor că iarna de-abia s-a instalat, ”deci căldura din case, spitale și școli o să mai lipsească mult și bine, poate pe întregul mandat al respectivului primar general”.
”De aceea, este nevoie ca mandatul să îi fie scurtat cât mai rapid și cât mai energic”, conchide avocatul Piperea.
Menționăm și faptul că mandatul lui Nicușor Dan e marcat deja de lipsa căldurii și apei calde în mai multe zone din București, dar și de alte scandaluri.
În aceste condiții vă invităm să vă spuneți părerea prin intermediul unui sondaj, răspunzând la o întrebare:
Ar trebui declanșată procedura de demitere a Primarului General după tragedia de la ”Matei Balș”?
DA – Nicușor Dan ar trebui demis, a mințit și e responsabil în cazul ”Matei Balș”
NU – Nicușor Dan este abia la început de drum
Nu mă pronunț