Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Revoluție tehnologică – de ce Rusia are nevoie de racheta «Burevestnik»

Racheta de croazieră cu propulsie nucleară și cu rază de acțiune nelimitată «Burevestnik» se pregătește pentru următoarele testări. Nu există analogi în lume, Rusia continuând să fie pe primul loc în domeniul armelor revoluționare de înaltă tehnologie.
Sputnik

Pe arhipelagul Novaia Zemlia, sistemul de rachete «Burevestnik» se pregătește pentru testări și o nouă lansare ar putea avea loc în prima jumătate a anului 2021. Punctul geografic permite testarea rachetei la o rază mare, produsul 9M730 fiind «în mișcare» de mult timp. Potrivit unei surse din industria rusească de construcție a rachetelor, testările de teren ale unității nucleare au fost finalizate în ianuarie 2019, caracteristicile de funcționare ale reactorului fiind confirmate și oferind o rază de acțiune nelimitată. Din august 2020, și imaginile din satelit, publicate de CNN, au fixat o activitate ridicată la punctul de testare a sistemului «Burevestnik» din arhipelagul Novaia Zemlia.

Racheta Sarmat, calificată ca mesaj al Rusiei către Biden

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a anunțat prima lansare cu succes a noii rachete cu propulsie nucleară încă la sfârșitul anului 2017. Iar revista japoneză The Diplomat, citând surse din guvernul american, a raportat că «Burevestnik» este testat la poligonul «Kapustin Yar» din regiunea Astrahan începând cu iunie 2016. Au fost efectuate peste zece lansări, acest lucru reprezentând o revoluție tehnologică (conform clasificării NATO – SSC-X-9 Skyfall poate fi tradusă ca «căderea cerului», «deschiderea cerului»).

Racheta «Burevestnik», fiind invizibilă pentru radare, poate fi detectată numai din satelit și numai în momentul lansării. Urmărirea și interceptarea unei rachete de croazieră în zbor la altitudini de 50-100 metri este aproape imposibilă. Raza de acțiune nelimitată și înălțimile foarte mici ale rachetei «Burevestnik» fac ca toate sistemele de apărare antiaeriană – antirachetă existente și viitoare ale țărilor dezvoltate să fie «transparente» și inutile.

Potrivit experților, noua rachetă de croazieră «Burevestnik» va fi adoptată nu mai devreme de 2027, potențialul său de luptă nefiind luat în considerare în Tratatul ruso-american privind armele strategice ofensive (New START), prelungit până la 5 februarie 2026.

Construcție unică

Racheta de croazieră tradițională include în sine un focos (convențional sau nuclear) cu un motor reactiv și cu o rază de acțiune limitată. De exemplu, cantitatea de combustibil de la bordul rachetei de croazieră «Tomahawk» îi permite acesteia din urmă să parcurgă până la 2500 km. Racheta cu propulsie nucleară este capabilă, fără să lase urme, să parcurgă zeci de mii de kilometri, înconjurând de multe ori planeta în straturile dense ale atmosferei.

Rusia testează cu succes racheta hipersonică Zircon - VIDEO

Capacitățile rachetei «Burevestnik» o fac o armă strategică. Utilizarea focoaselor convenționale pentru o rază de acțiune «în jurul lumii» este irațională, dar posibilă. Rachetele strategice de croazieră sunt concepute pentru a distruge ținte inamice importante cu coordonate precise. Pentru a distruge cu succes o țintă după un zbor lung de-a lungul unei traiectorii complexe, la o rază de acțiune ultra-lungă, «Burevestnik» are nevoie de un sistem combinat de control și de auto-ghidare bazat pe navigația prin satelit și inerțială, precum și de corecția zborului în baza reliefului terenului. Racheta de croazieră cu propulsie nucleară este capabilă să ajungă la țintă urmând orice traiectorie – fără restricții (la scară planetară) și să rămână în aer câteva zile sau luni într-o situație de amenințare.

Rusia a efectuat lansări de antrenament a rachetelor cu rază lungă de acțiune

Din surse deschise se știe că «Burevestnik» este o rachetă de croazieră cu bazare terestră, are un planor cu un fuzelaj de o formă caracteristică și duze ale motorului statoreactor în părțile laterale, o aripă înalt poziționată. «Burevestnik» se aseamănă cu modelul Kh-101, doar că este semnificativ mai mare decât toți omologii cu bazare aeriană și navală (aproximativ 10 metri lungime). Lansările de testare ale rachetei «Burevestnik» au fost efectuate din containerele de transport și lansare, instalate la sol. 

Lipsesc informații exacte despre construcția și caracteristicile unității de propulsie nucleară, dar principiul de funcționare face posibilă calcularea timpului probabil de zbor (la viteze de la 800 la 1000 km/h) în zile, luni, ani. Motorul statoreactor (ramjet) se bazează pe un reactor nuclear ultra compact de o putere semnificativă. După pornire (datorită motoarelor cu combustibil solid), accelerația și forța sunt susținute de aerul atmosferic care intră prin duzele laterale, care se încălzește până la câteva mii de grade în schimbătoarele de căldură ale reactorului și curge prin duză sub presiune ridicată. Este o construcție de încredere, fără amenințări la adresa mediului sau a oricărui bun vecin de pe planetă.

«Burevestnik» este un instrument de stăvilire, o armă pentru represalii. Și o idee fantastică, care a putut fi realizată în metal și trimisă în zbor numai de Rusia. Notăm că Statele Unite, de la mijlocul secolului trecut, au încercat să facă ceva similar, dar fără succes (proiectele Nuclear Energy for the Propulsion of Aircraft, Atomic Energy Commission, Aircraft Nuclear Propulsion).

Sistem de securitate

Evazivul «Burevestnik» este conceput în așa fel încât inamicul va putea afla despre utilizarea acestuia numai în regim online, atunci când una dintre principalele facilități militare sau megalopolisuri vor dispărea brusc. Posibilul agresorul se va gândi de zece ori dacă merită «să tragi ursul de mustață». Astfel, noua rachetă de croazieră va face lumea mai durabilă.

VIDEO: O nouă rachetă anti-balistică necunoscută - testată cu succes în Rusia

Washingtonul este îngrijorat de sistemele promițătoare de arme cu rază strategică ale Rusiei. Și nu este o coincidență faptul că noua administrație a președintelui Joseph Biden a acționat atât de prompt în legătură cu prelungirea Tratatului New START (singurul tratat în vigoare între Federația Rusă și Statele Unite privind limitarea armelor), fără a înainta condiții imposibile. Este mai bine să te împaci cu răul cunoscut, iar acest lucru presupune, pentru ambele părți, limitarea armelor: 700 de rachete balistice intercontinentale, rachete balistice pe submarine și bombardiere grele, precum și 1550 de focoase, 800 de lansatoare desfășurate și nedesfășurate. 

Până în acest moment, mecanismul de control nu a fost distrus, ceea ce este bine. Pe viitor, sunt prevăzute diverse opțiuni pentru dezvoltarea sistemului de securitate. Viitoarele acorduri dintre Federația Rusă și Statele Unite privind stabilitatea strategică ar putea aborda apărarea antirachetă, armele de precizie non-nucleare, armele cibernetice și armele din spațiul cosmic.

Lansatoarele de rachete din România, un ”mesaj” pentru Rusia

Pe 27 ianuarie, șeful Comitetului pentru Apărare al Dumei de Stat, Vladimir Șamanov, a declarat că, pe parcursul negocierilor ulterioare, noi tipuri de arme nucleare strategice ar putea fi incluse în Tratatul privind măsurile de reducere și limitare ulterioară a armelor strategice ofensive (New START). Pe de altă parte, experții militari consideră că Rusia poate «sacrifica» sistemul hipersonic «Avangard», dar nu va include niciodată toate cele mai noi arme nucleare hipersonice și tactice în Tratat. Oricum ar fi, este puțin probabil ca «Burevestnik» să fie vreodată pe lista «compromisurilor».

Extinderea Tratatului New START nu trebuie supraestimată, dat fiind faptul că perspectivele relațiilor dintre Moscova și Washington sunt ambigue. Prin prelungirea Tratatului, americanii nu pierd nimic și, în viitor, își pot schimba poziția, retrăgându-se imediat din New START, în conformitate cu punctul 3 al articolului XIV din document. Washingtonul, în diferite rapoarte și programe, numește Rusia, în mod oficial, un adversar militar și un dușman al Statelor Unite. Țările NATO se pregătesc să răspundă la anumite «acțiuni agresive ale Rusiei», să continue «jocul fără reguli», care, potrivit președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, «crește în mod critic riscurile utilizării unilaterale a forței militare» și «multiplică probabilitatea apariției unor noi puncte fierbinți pe planeta noastră». În aceste condiții nefavorabile, praful de pușcă trebuie să fie uscat, iar «Burevestnik» și «Poseidon» trebuie să fie gata pentru lansare.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova