CHIȘINĂU, 27 ian – Sputnik. Rusia și Statele Unite au decis să extindă Tratatul privind reducerea armelor strategice (New START) în baza condițiilor înaintate de Moscova. Acest lucru a fost anunțat jurnaliștilor de către ministrul adjunct de externe, Serghei Ryabkov.
"Pe termenii noștri: pe o perioadă de cinci ani fără condiții prealabile, fără completări și "adăugări" de orice tip", a subliniat el.
Marți, președinții Federației Ruse și a Statelor Unite, Vladimir Putin și Joseph Biden, au purtat o conversație telefonică, în cadrul căreia și-au exprimat satisfacția față de schimbul de note privind încheierea acordului de prelungire a Tratatului New START.
Potrivit rapoartelor de la Casa Albă, Biden și Putin au ordonat angajaților lor să lucreze, în mod urgent, pentru a reuși să-l prelungească până la 5 februarie.
După cum rezultă din baza de date a Dumei de Stat, liderul rus a prezentat documentul pentru ratificare. În acordul privind prelungirea Tratatului New START este indicată o perioadă de prelungire de cinci ani – până la 5 februarie 2026.
Duma de Stat va examina proiectul de lege în cadrul sesiunii plenare de miercuri, a declarat Leonid Sluțki, șeful comisiei pentru afaceri internaționale a Dumei.
În emisie directă la radio Sputnik, politologul militar, șeful catedrei de politologie și sociologie de la Universitatea Rusă de Economie Plehanov, Andrei Koșkin, a remarcat că o astfel de decizie rapidă a liderilor celor două țări va aduce beneficii evidente.
"Anterior, a avut loc o conversație telefonică între președintele SUA, Joe Biden, și președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, rezultatul căreia a fost decizia, în primul rând din partea Statelor Unite, de a fi de acord cu toate condițiile înaintate de Federația Rusă privind Tratatul New START. Adică prelungirea contractului fără nicio condiție. Se poate considera că o astfel de prelungire a avut loc, deoarece mecanismul de ratificare a acordului a fost lansat de ambele părți. După cum se spune, întrebarea este închisă. Cred că o soluție luată atât de rapid va fi benefică, în primul rând, pentru stabilizarea lumii. Pentru ca în viitor să existe o oportunitate nu de a distruge mecanismele de stabilizare, așa cum era sub cel de-al 45-lea președinte, Donald Trump, ci de a crea altele noi, care să asigure limitarea cursei înarmărilor", a spus Andrei Koșkin.
Tratatul New START dintre Rusia și Statele Unite a intrat în vigoare pe 5 februarie 2011. Acesta prevede că părțile își vor reduce arsenalele nucleare astfel încât, peste șapte ani și ulterior, numărul total de arme să nu depășească 700 de rachete balistice intercontinentale, rachete balistice pe submarine și bombardiere grele, precum și 1.550 de focoase și 800 de lansatoare desfășurate și ne-desfășurate.
În prezent, Tratatul New START este singurul tratat activ de limitare a armelor între Rusia și Statele Unite, el expiră pe 5 februarie 2021.
Pe data de 16 octombrie 2020, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a propus prelungirea Tratatului New START pentru un an fără nicio condiție. Ministerul de Externe al Federației Ruse a adăugat că Moscova propune nu numai prelungirea acordului, ci și este gata să își asume angajamentul, împreună cu SUA, de a îngheța numărul de focoase nucleare existente pentru un an.
Moscova a subliniat că acest lucru va fi posibil cu condiția ca această decizie, cu privire la o astfel de "înghețare", să fie luată reciproc și să nu fie însoțită de cereri suplimentare din partea Statelor Unite.
La rândul său, Washingtonul a insistat ca China să adere la tratat, dar ulterior s-a aflat că a abandonat aceste intenții.