BRUXELLES, 25 ian - Sputnik. Klaus Schwab, fondatorul clubului Davos, a explicat că ”reconstruirea încrederii și o cooperare globală crescută sunt cruciale pentru a genera soluții clare și inovative pentru a opri pandemia și a duce la o recuperare robustă”, potrivit Sputnik.
Întâlnirea virtuală, denumită Agenda Davos 2021, va avea loc între 25-29 ianuarie cu tema ”Un an crucial pentru a reconstrui încrederea”.
Întâlnirea fizică a celor mai influenți politicieni, bancheri și executivi de top în micul resort alpin Davos a fost amânată până în vară.
Printre liderii care se vor adresa la acest summit vor fi președinții Rusiei, Chinei, Franței și Africii de Sud, cancelarul Germaniei, premierii Japoniei, Italiei, Greciei, Indiei, Israelului și regele Iordaniei. De asemenea, vor participa și șeful ONU, șeful Băncii Centrale Europene și directorul FMI.