Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Bilanțul Covid 19: cifrele momentului

GCS a anunțat astăzi 2.699 cazuri noi de persoane infectate cu COVID – 19, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Sputnik

BUCUREȘTI, 22 ian - Sputnik. Buletinul oficial al GCS anunță că până astăzi pe teritoriul României, au fost confirmate 706.475 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 645.923 de pacienți au fost declarați vindecați.

UE în legătură cu variantele Covid: Avem nevoie de "zone roșii închise"

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.699 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 17.628 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, mai arată GCS.

În intervalul 21.01.2021 (10:00) – 22.01.2021 (10:00) au fost raportate 74 decese (48 bărbați și 26 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani.

70 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent, mai arată buletinul GCS.

COVID-19 lovește în inima sportului – veste proastă pentru întreaga lume

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.968, iar dintre acestea, 997 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.268.464 de teste RT-PCR și 69.007 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.712 teste RT-PCR (15.012 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.700 la cerere) și 5.899 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 47.842 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.148 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 76.461 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 184 de persoane.

De asemenea, mai informează GCS, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplica ieri 4.799 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 859.230 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 5 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.