BUCUREȘTI, 21 ian – Sputnik. Ce se întâmplă în anul 2021 cu salariile bugetarilor/ Aceasta este întrebarea la care premierul României, Florin Cîțu, a dat un răspuns.
Cîțu a explicat că salariile bugetarilor au fost înghețate pentru 2021 și că s-a luat o decizie în acest sens.
Mai mult decât atât, premierul a declarat că așteaptă soluții de la nivel local și central. Și aceasta pentru că evoluția salariilor, sporurilor, cheltuielilor cu personalul din administrație, atât cea locală, dar și cea centrală, din ultimii patru ani nu este sustenabilă.
”Nu, au fost înghețate, deci nu mai putem să… un drept câștigat e deja mai greu să mai faci ceva, au fost înghețate salariile. A fost luată o decizie”, a explicat Florin Cîțu, potrivit capital.ro.
Referitor la stadiul în care se află evaluarea pe care a anunțat-o cu privire la salariile bugetarilor și la numărul acestora, premierul Florin Cîțu a declarat că sunt mai mult mai multe analize privind administrația centrală și locală.
Cîțu a subliniat că evoluția din ultimii patru ani nu doar a salariilor, ci și a sporurilor și cheltuielilor cu personalul din administrația locală, dar și centrală nu este sustenabilă.
”Nu ne putem permite așa ceva și atunci mă aștept de la administrațiile locale responsabile să vină cu măsuri care să corecteze această tendință”, a punctat Florin Cîțu.
Acesta a adăugat că tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii patru ani nu este sustenabil pe termen lung, având în vedere ”potențialul nostru de dezvoltare și faptul că avem nevoie de resurse pentru investiții în perioada următoare”.