Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Coronavirus în România, 20 ianuarie: ce se întâmplă cu infectările

Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică informează care este situația infectărilor cu noul coronavirus pe teritoriul României până astăzi, 20 ianuarie 2021.
Sputnik

BUCUREȘTI, 20 ian – Sputnik. Autoritățile informează că, până astăzi, 20 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 700.898 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 635.871 de pacienți au fost declarați vindecați.

Prognoză coronavirus pentru anul 2021 – expert

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.000 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 17.485 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul ultimele 24 de ore, de ieri dimineață de la ora 10.00 și până astăzi, la aceeași oră, au fost raportate 116 decese - 71 bărbați și 45 femei, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București.

Italia: „Camera îmbrățișărilor” pe timp de coronavirus - video

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 32 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 35 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani.

Majoritatea deceselor înregistrate – 113 - sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.240. Dintre acestea, 1.054 sunt internate la Anestezie Terapie Intensivă.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.220.200 de teste RT-PCR și 57.634 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.768 de teste RT-PCR (18.424 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.344 la cerere) și 6.026 de teste rapide antigenice.

De la ultima informare făcută de Grupul de Comunicare Strategică, au fost raportate și rezultatele a 15 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 20 ianuarie a.c.

Pe teritoriul României, 48.894 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.691 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 69.947 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 157 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.132 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 848 la linia TELVERDE - 0800 800 358, deschisă special pentru informarea cetățenilor.

COVID-19 lockdown în Olanda: Ciocniri între poliție și protestatari - VIDEO

Polițiștii și jandarmii au aplicat, ieri, 19 ianuarie 2021, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 4.532 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 754.020 de lei.

Prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Autoritățile reamintesc cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE – 0800800165 - la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Referitor la situația cetățenilor români aflați în alte state, 7.587 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.991 în Italia, 1.570 în Spania, 173 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.110 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia,  131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 36 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 137 în Irlanda și câte unul în Argentina, Tunisia, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Singapore, Slovenia, Federația Rusă și Croația. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 136 de cetățeni români aflați în străinătate, 33 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 4 în Irlanda, 2 în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Premierul Florin Cîțu, vaccinat anti COVID-19

Reprezentanții GCS subliniază că aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Autoritățile reamintesc cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

În intervalul 7-14 ianuarie 2021, au fost raportate 16.938.330 de cazuri în UE / SEE. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Italia, Spania și Germania.

Începând din 15 decembrie, CEPCB a întrerupt publicarea datelor privind numărul cazurilor confirmate și numărul cetățenilor decedați, atât în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra, cât și la nivel global. Aceste raportări sunt actualizate săptămânal.   

Datele publicate de către Johns Hopkins CSSE, care vizează numărul cetățenilor vindecați, continuă să fie actualizate zilnic.