Decizie șocantă a CEDO față de o cerșetoare romă din România

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat… Elveţia în cazul unei femei de etnie romă din România care cerșea în Geneva!
Sputnik

BUCUREȘTI, 19 ian – Sputnik. Este vorba de o tânără romă, născută în 1992, condamnată în ianuarie 2014 la 500 de franci elveţieni amendă pentru cerşetorie pe un drum public din Geneva.

Se menționează în dosar că tânăra este analfabetă, nu avea un loc de muncă şi nu primea ajutor social, dar a fost plasată în detenţie provizorie pentru că nu a plătit amenda.

”CEDO apreciază că sancţiunea aplicată reclamantei nu constituia o măsură proporţională nici în scopul luptei împotriva criminalităţii organizate, nici al celui ce vizează protecţia drepturilor trecătorilor, rezidenţilor şi proprietarilor de magazine”, arată CEDO, citat de Agerpres
CEDO, un nou verdict contra României – beneficiar, Monica Macovei… via Soros?

Și, atenție la argumentul următor: ”Plasată într-o situaţie de vulnerabilitate manifestă, reclamanta avea dreptul, inerent demnităţii umane, de a putea să-şi exprime situaţia grea şi să încerce să-şi asigure nevoile de bază prin cerşetorie”, a decis CEDO, care decis că Elveţia a încălcat articolul 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, articol ce protejează respectarea vieţii private şi familiale.

Ca despăgubiri, Elveţia trebuie să-i achite reclamantei 922 de euro daune morale. Ciudat de puțin pentru încălcările majore la care se referă CEDO…

Dar, decizia lovește puternic în statele occidentale, afectate de fenomenul migrației pe motive de sărăcie maximă din Orientul devastat de acțiunile SUA și NATO, dar și de infracționalitatea transfrontalieră a rețelelor de cerșetorie și prostituție din România și alte state estice.

Ce se va petrece mai departe cu aceste persoane care au împânzit occidentul, nu au loc de muncă și nici nu beneficiază de minima protecție socială?

Răspunsul ar trebui căutat la cei care au dezlănțuit dezastrele din Orient și Africa, dar și la cei ce beneficiază de ”serviciile” rețelelor amintite.