Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Șoșoacă s-a ținut de cuvânt – dar apare prima fractură în AUR?

Diana Șoșoacă s-a ținut de promisiune, a depus plângere penală, dar nu a făcut în numele AUR – ci a folosit numele partidului din care face parte.
Sputnik

BUCUREȘTI, 15 ian – Sputnik. Senatoarea Diana Șoșoacă a anunțat ieri că va depune plângere penală în cazul morții lui Bogdan Stanoevici și că va cere stoparea incinerării.

”Din punct de vedere juridic este moarte suspectă și organele trebuie sa se autosesizeze, dacă familia nu o face, de frica linșajului mediatic la care ar fi supuși”, a declarat aseară Diana Șoșoacă anunțând „Nu am să accept niciodată acest diagnostic de moarte Covid, în lipsa unei autopsii nu putem să afirmăm că el a murit din cauza Covidului - mâine depunem plângere penală prin care solicităm anchetarea cazului”.
Șoșoacă anunță război total: va ”face dreptate” și ”va răzbuna”

Senatoarea s-a ținut de cuvânt, a depus plângere la Parchetul General și a cerut trupul lui  Bogdan Stanoevici să nu fie incinerat, deși familia acestuia dorește asta.

În același timp, într-o declarație în care își anunța intenția de a face demersul la parchet, Diana Șoșoacă a spus că are alături Partidul Neamul Românesc – nu AUR, gruparea cu care a intrat în Parlament.

Diana Șoșoacă provine din Partidul Neamul Românesc, ca și generalul Mircia Chelaru și alți parlamentari AUR, gruparea fondată de Ninel Peia făcând un protocol cu AUR–ul lui George Simion și Claudiu Târziu pentru a uni mișcări politice din naționaliste în vederea accederii în Parlament.

Prin protocol, după intrarea în parlament, parlamentarii provenind din Neamul Românesc sau alte grupări pot opta pentru ieșirea de sub sigla AUR și să continue sub semnul partidului din care provin.