Care sunt șansele impeachmentului împotriva lui Trump

Camera Reprezentanților a Congresului SUA a votat pentru impeachment împotriva lui Trump. Care sunt șansele finalizării acestei proceduri și ce ar putea păți liderul de la Casa Albă.
Sputnik

MOSCOVA, 14 ian – Sputnik, Sofia Melniciuk. Până la inaugurarea noului președinte al SUA a rămas o săptămână și democrații vor să predea fostului lider o lecție – să-l lipsească de putere pentru totdeauna. Camera Reprezentanților a Congresului SUA l-a pus sub acuzare pe Donald Trump cu un număr maxim de vot din toată istoria țării. Pentru – au votat 232 de congresmani, dintre care zece sunt colegi de partid ai președintelui. De ce nu este lăsat să plece liniștit din funcție, aflați din materialul RIA Novosti.

FOTO: Al doilea impeachment pentru Donald Trump

Blocare totală

Donald Trump a fost blocat în Twitter, unde comunica activ cu alegătorii săi. Acum acesta urmează să fie blocat la Casa Albă. Camera Reprezentanților Congresului SUA a adoptat o rezoluție cu o propunere înaintată către vicepreședintele Mike Pence, de retragere din funcție a șefului lui.

Democrații din camera reprezentanților consideră că Trump și-a îndemnat susținătorii la insurecție, motiv pentru care pe 6 ianuarie a avut loc asaltul asupra Capitoliului – primul caz din ultimii 200 de ani. Incitarea la astfel de acțiuni reprezintă o crimă gravă împotriva țării, susțin ei și cer alungarea imediată a liderului din funcția  pe care o deține. Aceste acuzații sunt expuse pe larg în articolul impeachmentului.

Pence a condamnat aceste acțiuni și potrivit anumitor informații, o anumită perioadă nu a vorbit cu Trump din cauza că răsculații ar fi intenționat să-l atace pe vicepreședintele în Capitoliu – acesta a participat la certificarea voturilor electorilor. Cu toate acestea, el nu a susținut ideea impeachmentului. Aplicarea amendamentului 25 al Constituției, conform căreia Trump poate fi retras din funcție “din cauza incapacității de-ași exercita funcțiile va crea un precedent periculos”, consideră Pence.

Călcând pe inimă

Democrații se pot descurca și fără adjunctul șefului statului. Au nevoie doar de o majoritate în Camera Reprezentanților. În plus, procesul a fost sprijinit și de unii republicani. Printre aceștia se află și al treilea în ierarhie reprezentant al partidului în camera - Liz Cheney, fiica vicepreședintelui în mandatul lui George Bush, Dick Cheney. “Niciodată un lider al SUA nu și-a trădat în așa mod propria administrație și Constituție”, a declarat ea în ședința camerei. “Voi vota pentru impeachment lui Trump”. Cu încălcarea jurământului de către Trump sunt de acord și alți patru republicani. “Ajunge. Congresul trebuie să-l tragă la răspundere pe Trump și să arate că țara nu va tolera tentativele de a împiedica transferul pașnic al puterii”, a declarat Fred Upton din statul Michigan.

Președintele camerei inferioare a Congresului, Nancy Pelosi a numit în ajunul votului nouă acuzatori în Senat în cazul retragerii din funcție a lui Trump. Pentru a obține succes e nevoie de două treimi de voturi “pentru”. Dacă vom presupunem că toți democrații din camera inferioară vor susține decizia colegilor, atunci pentru aprobare va fi nevoie de 17 voturi ale senatorilor republicani.

NUCLEARA: Dragnea, nou dosar - legat de Donald Trump!

Potrivit ziarului The New York Times, 20 de republicani sunt gata să-l trădeze pe Trump. Însă nu se știe cum vor proceda aceștia în momentul votului. Dacă toți, așa cum declară, vor vota pentru retragerea lui Trump din funcție, atribuțiile de șef al statului le va exercita Mike Pence.

Cu toate acesta și oponenți ai impeachmentului în Senat. În special, fostul susținător al lui Trump, senatorul Lindsey Graham s-a pronunțat împotriva alungării liderului de la Casa Albă, însă a adăugat: “În cazul în care se va întâmpla ceva, orice e posibil”. Mitt Romney, singurul republican din Senat, care a susținut impeachmentul precedent împotriva lui Trump, a declarat că nu mai există timp pentru acest proces.

În regim de urgență

Senatul se află în vacanță până pe 19 ianuarie și e puțin probabil să reușească să se întrunească până la inaugurarea lui Biden. Liderul majorității republican, Mitch McConnell, a exclus adoptarea deciziei de impeachment până pe 20 ianuarie. De  asemenea, el a reamintit că procesul este unul de durată: procedura precedent a durat 83 de zile, 37 de zile și 21 de zile. În afară de această, niciun lider nu a fost scos din funcție prin decizia Senatului.

Acum experții discută dacă ar putea camera superioară a Congresului să pronunțe un verdict lui Trump după ce acesta va pleca din funcție. Constituția SUA și alte legi nu specifică expres modul în care senatorii trebuie să desfășoare această procedură. Cu toate acestea, deputații nu vor putea să dea înapoi, a declarat agenției RIA Novosti americanistul Iuri Rogulev, directorul Fundației pentru Studierea SUA “Franklin Delano Roosevelt” din cadrul Universității de Stat din Moscova.

“Fiecare tentativă anterioară a impeachmentului era examinată diferit, în Constituție procedura este desrisă în linii generale”, precizează el. “În ceea ce privește impeachment, fiecare din cele două camera are funcții diferite, iată de ce în cazul în care camera inferioară aprobă procedura, atunci camera superioară trebuie să încheie cumva acest proces”.

Acest lucru poate fi făcut și după inaugurarea lui Joe Biden, cu ajutorul noii componențe a Senatului. Odată cu venirea noului lider, majoritatea în camera superioară o vor forma democrații, iar votul decisiv îi va aparține noului vicepreședinte Kamala Harris.

„Odată cu trecerea la democrați a controlului asupra Senatului, probabil, procesul va fi încheiat după expirarea mandatului lui Trump”, presupune profesorul de politologie al Universității din Minnesota, David Schultz. „Chiar dacă acesta nu va fi pus sub acuzare, e o metodă a democraților de a pune presiune pe republicani, pentru a-i determina să se dezică de el”.

Un alt al punct de vedere îl are James Gardner, profesorul de politologie la Școala de Drept a Universității Buffalo. “Cu cât va trece mai mult timp, cu atât este mai puțin probabil Congresul să reușească să facă ceva. Când Biden va intra în funcție, congresul va fi ocupat de agenda Partidului Democrat. Pur și simplu, nu-și vor mai dori să piardă timpul și energia pentru fostul lider”.

Indiferent dacă Senatul va reuși sau nu să adopte această decizie, Trump va rămâne singurul președinte în istoria SUA care a fost supus de două ori impeachmentului în Camera Reprezentanților.

Trump - primul președinte al SUA cu al doilea impeachment

Vor să ajungă până la capăt

Cu toate acestea, democrații sunt interesați de finalizarea procedurii, consideră Iuri Rogulev. Dacă democrații vor reuși să preseze procedura impeachmentului, atunci vor ucide doi iepuri dintr-un foc, consideră el. “Biden este președintele unui singur mandat. Dar și acesta a fost înaintat cu greu în calitate de candidat. În 2024 va începe o nouă campanie electorală și va apăra o nouă problemă a candidatului. Nu se știe cum se va prezenta Harris, nimeni nu știe, însă aceasta nu se bucura de o mare susținere în alegerile primare din 2020”. La rândul lor, republicanii vor trebui și ei să înainteze pe cineva. Va fi o luptă acerbă și în apele tulburi ar putea răsări din nou Trump. Deocamdată, este singurul politician care se bucură de o susținere enormă”, explică expertul.

A doua țintă este lovitura asupra Partidului Republican. Acum membrii acestuia se află în fața unei alegeri dificile: să susțină impeachmentul, respingând electoratul lui Trump, pentru că susținătorii lui ar putea să întoarcă spatele întregului partid.

Procesul împotriva lui Trump va însemna nu doar blocarea oricărei reveniri la Casa Albă. Există și alte efecte secundare – privarea de pensie pe viață, de dreptul de a călători odată pe an din contul statului și dreptul la mijloace din buget pentru întreținerea oficiului de fost președinte. E adevărat că miliardarul nu s-a folosit nici măcar de salariul de președinte, pe care o transfera în scopuri caritabile. Există niște urmări mult mai grave – băncile refuză să-i deservească conturile, iar Asociația profesionistă de golf refuză să mai organizeze turnee în clubului lui de golf.

Trump, primul mesaj după punerea sub acuzare

În același timp, odată cu lipsirea de imunitate după 20 ianuarie, acesta riscă să fie tras la răspundere pentru evaziune fiscal și șantaj politic, motive invocate în timpul impeachmentului anterior. De asemenea, ar putea apăra acuzații de viol și hărțuire sexuală.

În ultimele luni, observatorii au discutat aprins despre posibilitatea unei grațieri preventive a propriei persoane și a susținătorilor lui. Deocamdată, Trump nu a recurs la un astfel de pas, fiind convins că nu există motive de a-l trage la răspundere. “De ce aș face-o dacă nu am comis nimic?”, se întreba liderul fiind întrebat despre o eventuală auto grațiere. Cu toate acestea, luând în considerație modul în care evoluează lucrurile, ar trebuie să se gândească la o astfel de opțiune.