Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

UE ține la secret contractele pentru vaccinuri

Comisarul european pentru sănătate Stella Kyriakides a declarat că Uniunea Europeană îşi va păstra confidenţialitatea asupra contractelor sale de precomandare a vaccinurilor anti-COVID-19 cât vor continua negocierile cu laboratoarele implicate
Sputnik

BRUXELLES, 7 Ian - Sputnik. Comisarul european pentru sănătate Stella Kyriakides a apărat secretomania de la nivelul UE cu privire la contractele la nivel european pentru vaccinuri, respingând acuzaţiile că societăţile farmaceutice franceze sau germane ar fi fost favorizate.

”Suntem supuşi clauzelor de confidenţialitate asupra acestor contracte, iar divulgarea informaţiilor confidenţiale în acest moment ar compromite negocierile noastre în curs de desfăşurare”, s-a apărat ea în cursul unei audieri în Parlamentul European.

Comisia pentru controlul bugetar din Parlamentul European este de părere însă că promisiunile de transparenţă ale Comisiei Europene nu au fost respectate.

13 țări europene solicită vaccinuri pentru statele estice

”Trebuie să menţinem o poziţie cât mai puternică posibil (...) Eu am spus deja că voi împărtăşi informaţiile după încheierea tuturor negocierilor”, a mai spus Stella Kyriakides ca să se apere de acest critici.

Comisarul a mai spus că negocierea în bloc, ca 27 de ţări membre, va reduce costurile, dar că informaţiile privind preţurile trebuie să rămână pentru moment între semnatarii contractelor.

UE a semnat contracte cu societatea britanico-suedeză AstraZeneca, compania americană Johnson&Johnson, duo-ul franco-britanic Sanofi-GSK, duo-ul americano-german Pfizer-BioNTech, compania germană CureVac şi firma americană Moderna şi este încă în discuţii cu Novavax (SUA).

Doar că, la mijlocul lunii decembrie, un ministru belgian a făcut o dezvăluire pe Twitter despre preţurile vaccinurilor anti-COVID-19 care a arătat că în spatele lipsei de transparență a UE se pot ascunde și alte lucruri.

”Este de datoria noastră să verificăm dacă Comisia cheltuieşte banii în mod adecvat. Nu vom accepta să fim lăsaţi în umbră”, a avertizat europarlamentara germană Monika Hohlmeier de la PPE.

Și Michele Rivasi de la Grupul Verzilor a atras atenția că vaccinările au început, ”dar nu se ştie cine este responsabil pentru efectele secundare, întrucât acest aspect figurează în contracte”.

Alte critici cu care s-a confruntat Kyriakides au fost cele apărute în special în presa germană care a acuzat Comisia Europeană că a inclus în comenzile sale Sanofi în detrimentul laboratoarelor germane, în condiţiile în care vaccinul francez nu va fi gata decât la sfârşitul anului 2021.