Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

UK Covid-19: când va fi relaxat lockdown-ul, restricţiile de călătorie

Guvernul Marii Britanii va prezenta în curând noi regulile privind restricţiile de călătorie din cauza Covid-19, a declarat ministrul cabinetului, Michael Gove. Acesta a menţionat şi luna când ar putea fi relaxat noul lockdown.
Sputnik

BUCUREŞTI, 5 ian – Sputnik. Michael Gove a fost întrebat, într-un interviu pentru Sky News, dacă persoanele care sosesc în Marea Britanie vor fi obligate să prezinte un test Covid-19 negativ.

UK: „Un al treilea lockdown naţional în următoarele 24 de ore”

„Vom prezenta foarte curând noi propuneri cu privire la regulile exacte prin care ne vom asigura că frontierele noastre sunt în siguranță. Dar mesajul foarte, foarte clar pentru cetățenii britanici este că nu ar trebui să călătorească”, a răspuns ministrul, potrivit RT

Ordinele privind interdicţia de părăsire a domiciliului au fost emise luni în Anglia și Scoția, fiind similare celor din lockdown-ul la nivel național din martie. Prim-ministrul Boris Johnson a declarat că măsurile au fost determinate de o nouă mutaţie a coronavirusului care este „cu 50-70 la sută mai contagioasă”.

Între timp, Gove și-a exprimat speranța că campania de vaccinare în desfăşurare va permite ridicarea „progresivă” a restricțiilor.

„Cred că este corect să spunem că, pe măsură ce vom intra în luna martie, ar trebui să putem ridica unele dintre aceste restricții, dar nu neapărat pe toate”, a spus Gove, avertizând în acelaşi timp că este imposibil să „prezicem cu certitudine” când se va întâmpla acest lucru.

Autoritățile au început vaccinarea populaţiei cu vaccinul Pfizer/BioNTech pe 8 decembrie. Luni, guvernul a aprobat și utilizarea vaccinului AstraZeneca / Oxford.

„Vom mai primi câteva milioane de vaccinuri AstraZeneca, ceea ce ne va oferi oportunitatea de a vaccina tot mai mulți oameni. Numărul [celor vaccinaţi] va crește săptămâna aceasta, în cea viitoare și cea următoare”, a mai spus Gove, adăugând că peste un milion de persoane au primit vaccinul în Marea Britanie.