Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Deputatul Bulai, declarație incendiară despre ”mafia” din TVR

Făcut praf de internauți, de oameni de cultură dar și de cei implicați în scandalul Revelionului TVR, deputatul USR Bulai revine cu o afirmație șocantă în care include și Societatea de Radio! Comisia unde este președinte Bulai a fost condusă de Turcan și alți liberali.
Sputnik

BUCUREȘTI, 4 ian – Sputnik. Pus la zid de majoritatea internauților, dar și de cei care au vorbit prin mass media de Revelionul TVR, deputatul Iulian Bulai a dat un interviu postului RFI în care vorbește de „caracatița de tip semi-mafiot din TVR”.

Alfred Bulai: “Nicușor e un pion, rezultatul unui CARCALETE”

Mai mult, el acuză aceeași problemă ”de sistem” și la Radio!

RFI: ”Ce veți face mai departe, ca președinte al Comisiei de cultură?„

Iulian Bulai: ”Problema nu este una punctuală, este o problemă de sistem, atât la TVR, cât și la SRR. O să vă spun care este problema cea mai mare în Televiziunea Română și anume că 90 din posturile de conducere de top din TVR sunt ocupate în momentul de față prin interimat, ceea ce înseamnă că există o caracatiță de tip semi-mafiot prin care această televiziune este căpușată, pentru că dacă nu ai angajați permanenți în posturi de conducere de top, îi poți șantaja și controla”.

Deci mafie, șantaj, angajați controlabili în posturi de conducere – o acuzație la nivel sistemic, atât în TVR cât și în Societatea Română de Radiodifuziune!

O afirmație de o gravitate colosală – pentru că vine din parte președintelui Comisiei de Cultură din Camera Deputaților!

Întrebare: oare ce părere are Raluca Turcan, mulți ani președinte ale aceleiași comisii parlamentare? Dar Gigel Știrbu, liberal, tot fost președinte ale Comisiei de Cultură, dar și ministru al Culturii.

Reamintim că președinta TVR, Doina Gradea, i-a replicat lui Iulian Bulai că ”responsabilii TVR care au decis includerea acestui show în seara de Revelion îşi asumă acest program, iar din cifrele de audienţă rezultă că nu a fost o alegere greşită”.