BUCUREȘTI, 4 ian – Sputnik. Așa cum am anticipat, intervenția lui Dacian Cioloș la MAI a avut ecouri – iar unul dintre cei mai importanți lideri PNL, vocalul Florin Roman a izbucnit: ”Nu înţeleg ce treabă are Cioloș cu Guvernul!”.
”Eu sper că ai mei colegi din Guvern vor rezolva aceste probleme, pentru că astăzi am văzut o reacţie a domnului Cioloş cu privire la domnul Cazan, de la IJJ Prahova, cum că acesta va fi pus la muncă administrativă”, spune Florin Roman.
Într-un interviu acordat DC News, Roman a izbucnit: ”Şi nu înţeleg ce treabă are domnul Cioloş cu treburile Guvernului, pentru că dânsul nu este membru al Guvernului”.
”Este o decizie a ministrului de Interne, pe care dl Cioloş încearcă să o călărească, spune Roman, completând – ”Din câte ştiu, dl Cioloş este europarlamentar, ar trebui să îşi vadă de treaba lui acolo. Nu e membru al Guvernului, nu are treabă cu ce decizii ia Guvernul”.
Reamintim că Dacian Cioloș a intervenit azi la ministrul Bode, după care a anunțat că ministrul liberal ”a fost de acord ca domnul Cazan nu ar mai trebui să aibă responsabilități la comandă operativă”.
Revenind la deputatul PNL Florin Roman, acesta a subliniat că va fi o luptă cu USR în Guvern.
”Guvernul Cîţu are o misiune grea - cea mai dificilă luptă va fi cea din interiorul guvernului, unde USR luptă cu “garda pretoriană” a lui Barna și Cioloș”, a declarat Florin Roman.
Deci, se confirmă că susținerea actuală a Guvernului Cîțu este extrem de fragilă – și este posibil să asistăm la o rupere rapidă a coaliției.