BUCUREȘTI, 30 dec – Sputnik. Nici nu a început bine să guverneze – iar Coaliția face un pas scandalos! Un scandal comparabil cu celebra ”OUG 13” a guvernului PSD – Grindeanu!
Este vorba de primul punct de pe ordinea de zi a ședinței de la ora 14.30: ”PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind adoptarea unor măsuri în materia alcătuirii completurilor de judecată în apel”.
Deci, un proiect care încalcă grav chiar ”Referendumul pe Justiție”, care la punctul doi pune întrebarea: ”Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul (…) organizării judiciare (…)?”.
Ei bine, exact asta NU face echipa Florin Cîțu acum – modifică ”Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară”! Adică bătaie de joc, chiar peste celebra OUG 13, pe vremea căreia nu exista încă un vot popular prin referendum!
În articolul unic al Proiectului de OUG (care poate fi consultat aici) se precizează:
(1) Dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică apelurilor formulate în procese pornite începând cu data de 1 ianuarie 2023. În procesele pornite începând cu data de 1 ianuarie 2021 şi până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători.
(2) În cauzele penale, dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică la judecarea apelurilor în cauzele care au fost înregistrate în primă instanţă începând cu data de 1 ianuarie 2023. Apelurile formulate în cauzele penale înregistrate în primă instanţă începând cu data de 1 ianuarie 2021 şi până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv se judecă în complet format din 2 judecători.
Neconstituționalitatea și ilegalitatea acestei OUG este denunțată de avocatul Toni Neacșu, care arată că ”De la 1 ianuarie 2021 dispozițiile privind judecarea apelurilor civile și penale în complete de 3 judecători (în loc de 2 ca în prezent) intră inevitabil în vigoare”.
”După o dezbatere la limita penibilului, în ședința de ieri (luni, n.n.) din Senat propunerea legislativă care amâna din nou intrarea în vigoare a acestor prevederi pentru încă un an a fost retrimisă la comisii pentru încă două săptămâni, chiar la solicitarea liderului de grup PNL”, arată Neacșu, care arată că din dezbateri ”s-a înțeles că problema a fost aruncată politic în curtea Guvernului căruia i se sugerează să emită o ordonanță de urgență până la sfârșitul anului pentru a evita totuși intrarea în vigoare a acestor dispoziții”.
Deci, o manevră politică evidentă – trecută cu vederea, ciudat, de purtătorii de mesaj ai PSD! Toni Neacșu spune clar:
”Dacă noul ministru al justiției va face gafa să inițieze o ordonanță neconstituțională și contrară voinței poporului, pe lângă faptul că va arunca în aer activitatea justiției (hotărârile pronunțate de complete în baza acesteia fiind ușor anulabile)”, dar, atrage atenția avocatul, ”va săvârși după părerea mea și o infracțiune de abuz în serviciu, alături de toți membrii Guvernului care o vor adopta (Decizia CCR nr. 757/ 2017 neacordând imunitate pentru situația în care actul normativ este adoptat prin săvârșirea unei infracțiuni)”.
Întrebări – cine iese în stradă? Corupția PNL-USR nu mai ucide? E prea cald afară pentru Mu… PNL?... Și, în fine, geaca roșie a rămas mică?...